Unelte
Schimbă țara:

Elena Ceaușescu era mai mult CIUMĂ decât MUMĂ. Ce plan cinic avea pentru minerii din Valea Jiului

Propaganda regimului comunist o înfățișa pe Elena Ceaușescu drept "femeie comuniste, soție, bună mamă", însă toți cei care au cunocut-o o descriu drept o femeie rea, ranchiunoasă și răzbunătoare față de cei care-i stăteau în cale și nepăsătoare față de suferințele clasei muncitoare, din rândul căreia se revendica.Un exemplu despre "grija maternă" pe care o purta oamenilor este relatat de un fost ministru și membru al nomenclaturii comuniste, Cornel Burtica


Citeste tot articolul pe: realitatea.net
Avertisment de la ministrul Sebastian Burduja, după comandamentul energetic: Acum nu avem probleme, dar GREUL vine la noapte
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, în direct la Realitatea Plus, că după ședința comandamentului energetic convocat în regim d urgență, s-a analizat situația în contextul amenințărilor de reme severă în întreaga țară, în special în județul Galați. Burduja a afirmat că toate structurile sunt în stare de alertă și că este posibil ca situația să se complice pe timpul nopții, când fenomenele meteo ating apogeul în mai multe zone, inclusiv în București.apte
8 m
realitatea.net
Ro-Alert în București și Ilfov, în contextul ciclonului. Recomandări pentru populație
Un mesaj Ro-Alert a fost emis duminică, 29 septembrie, în București și Ilfov.
ziare.com
Anca Alexandrescu aruncă bomba alegerilor: Nu doar "trădătorul" Piedone ar fi pe listele PSD, ci și "trădătorul" Victor Ponta
Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel, aruncă bomba care zguduie scena politică. Cristian Popescu Piedone și Victor Ponta, doi politicieni pe care i-a calificat drept trădători față de PSD, ar urma să se regăsească pe listele parlamentare ale PSD, pentru alegerile de la sfârșitul anului.
realitatea.net
Autoritățile dau ordin de evacuare în localitățile unde este pericol de inundații, în județul Galați. „Nu rămâne nimeni în zonele de risc”
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a suplimentat măsurile de răspuns la viiturile care ar putea să se producă din nou în județul Galați, grav afectat de inundațiile catastofale produse în urmă cu două săptămâni,…
Hotnews.ro
Google Meet ar putea elimina în curând suportul pentru Google TV şi Android TV
Google pregăteşte închiderea aplicaţiei Google Meet pentru Android TV şi Google TV, conform unui cod descoperit în actualizarea recentă, ceea ce sugerează că utilizarea acesteia va fi oprită curând, scrie 9to5Google.
mediafax.ro
RO-Alert de fenomene meteo extreme în București. Care sunt recomandările autoritățile
Locuitorii din București și județul Ilfov au fost informați prin intermediul unui mesaj RO-Alert că, duminică, începând cu ora 15, „sunt prognozate fenomene meteo extreme, repetitive, inclusiv pe timpul nopții”. ΄n contextul avertizării meteorologice cod…
Hotnews.ro
S-a emis RO-Alert pentru București, Fenomene extreme in Capitală, începând cu ora 15:00 - MESAJ
S-a emis RO-Alert pentru București, Fenomene extreme in Capitală, începând cu ora 15:00 - MESAJ
realitatea.net
O companie aeriană din Marea Britanie anulează zborurile spre şi dinspre Israel până pe 8 octombrie
Virgin Atlantic a anulat toate zborurile între Londra şi Israel până cel puţin pe 8 octombrie din cauza situaţiei de securitate.
mediafax.ro
Nu acceptă că reacționează violent! Declarație incredibilă după ce a fost surprins că își agresa elevii: „Vai, iar am strangulat pe cineva!”
Dorinel Munteanu nu acceptă că a fost violent cu Cristian Chira, jucătorul său, la Rapid – Oțelul 0-0: „Iar l-am strangulat! E o normalitate”. Antrenorul i-a contrat ironic pe foștii colegi din Generația de Aur…
Hotnews.ro
Țara europeană care ar putea introduce castrarea chimică. Partidul de extremă-dreapta a obținut susținerea Guvernului
Guvernul Giorgiei Meloni analizează să recurgă la castrarea chimică a celor găsiţi vinovaţi de violenţe sexuale, după ce Partidul Liga (extremă-dreapta) a obţinut susţinerea Guvernului să lanseze o dezbatere pe această temă în cadrul unui proiect de lege a securităţii, dezvăluie cotidianul italian La Repubblica.
ziare.com
Imobilele pentru care ar putea să nu se mai plătească impozit 3 ani. „Să oprim poluarea rezultată în urma lucrărilor de construcții”
Mai mulţi parlamentari USR au iniţiat un proiect de lege care prevede că pentru imobilele pentru care s-au folosit 30% materiale reciclate nu se vor mai plăti impozite locale timp de trei ani.
ziare.com
Nepal închide şcolile în urma inundaţiilor. Numărul morţilor a ajuns 129
Nepal a închis şcolile timp de trei zile după inundaţii şi alunecări de teren care au provocat 129 de decese şi au dus la 62 de dispăruţi în urma ploilor abundente din ultimele zile, scrie Reuters.
mediafax.ro
România, în zodia ploii. Şi vântul va bate tare / Avertizări speciale pentru Galaţi şi pentru Vaslui. Moldovenii se aşteaptă la ce e mai rău / Oameni evacuaţi / Autorităţile anunţă populaţia că va fi o zi grea
mediafax.ro
Războiul din Ucraina, ziua 949: Ruşii omoară civili nevinovaţi / Zaporojie, bombardat / Rusia face precizări în legătură cu arsenalul său nuclear / Zelenski: Trump m-a asigurat că va sprijini Ucraina
Cel mai recent atac rusesc a făcut 10 victime printre civilii nevinovaţi.
mediafax.ro
A început evacuarea persoanelor care locuiesc în zonele expuse la inundaţii din Galați. Cursurile şcolare, suspendate în 22 de localităţi
Autorităţile din judeţul Galaţi au dispus duminică, 29 septembrie, evacuarea tuturor persoanelor care locuiesc în apropiere de albia râurilor şi în zonele expuse la inundaţii.
1 h
ziare.com
Simona Halep și-a aflat prima adversară la Hong Kong, o rusoaică naturalizată
Jucătoarea română de tenis Simona Halep va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card, a anunţat fostul lider mondial, într-un clip video publicat de organizatori pe contul de Twitter al competiţiei.
1 h
ziare.com
Intervenție de urgență pentru salvarea unui bărbat de 70 de ani, blocat într-un scoc din pereţii dinspre Valea Cernei FOTO
Salvamontiştii din Mehedinţi şi Caraş Severin intervin terestru pentru a salva o persoană de 70 de ani blocată într-un scoc din pereţii dinspre Valea Cernei, informează Salvamont România duminică, 29 septembrie.
1 h
ziare.com
Încă un lider Hezbollah a fost omorât, anunță Israelul. „IDF continuă să atace și să elimine comandanții organizației teroriste”
Armata israeliană a declarat duminică că l-a ucis pe Nabil Kaouk, un alt oficial de rang înalt a grupării Hezbollah, în cadrul unui schimb continuu de lovituri între cele două tabere, informează Reuters. Anunțul vine…
1 h
Hotnews.ro
Americanii au renunțat la planurile pentru avionul secret. Se lucrează la o nouă aeronavă, cu tehnologie avansată, necesară pentru a domina avioanele de luptă rusești
Statele Unite ale Americii au renunțat la planurile pentru avionul de vânătoare „invizibil” secret, dar are în pregătire ceva și mai puternic.
1 h
ziare.com
Se scumpesc mașinile electrice din China? O nouă taxă la nivel UE este iminentă
Uniunea Europeană intenţionează să voteze în 4 octombrie dacă va impune taxele vamale suplimentare de 45% la importurile de vehicule electrice fabricate în China, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Statele membre UE au primit un proiect de reglementare pentru măsurile propuse.
1 h
realitatea.net
Aproape 1,5 milioane de euro, cheltuite în Rusia pentru monumente dedicate soldaților ruși uciși în Ucraina
Autoritățile regionale din Rusia au cheltuit cel puțin 150 de milioane de ruble (1,4 milioane de euro) începând din 2023 pentru monumente dedicate soldaților uciși în războiul din Ucraina, a relatat vineri The Moscow Times,…
1 h
Hotnews.ro
Ploi torențiale și descărcări electrice în București. Prognoza meteo specială emisă de meteorologi pentru următoarele zile
Vremea se va răci semnificativ şi va deveni instabilă, cu averse torenţiale şi descărcări electrice, iar vântul va sufla slab şi moderat, potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
2 h
ziare.com
Ce poți să pui în omleta țărănească ca să iasă mai gustoasă. Sigur nu știai acest lucru!
Omleta țărănească este un preparat tradițional, cunoscut pentru simplitatea sa rustică și gustul autentic. Bogată în arome naturale și ingrediente proaspete, acest preparat aduce la masă gustul nealterat al satului românesc, îmbinând ouăle pufoase cu legume și brânzeturi proaspete. Omleta țărănească este mai mult decât un simplu mic dejun, putem spune că este un simbol […]
2 h
BZI.ro
Preşedintele CJ Galaţi: Situaţia este mai gravă ca data trecută
Situaţia este mai gravă ca data trecută - cursurile de apă sunt în multe zone colmatate, şanţurile nu au fost desfundate în totalitate, iar cantităţile de apă anunţate de meteorologi sunt foarte mari, afirmă preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, despre Codul roşu.
2 h
mediafax.ro
Moldova, sub ape: după Galaţi, şi Vaslui primeşte Cod roşu hidro
Autorităţile au emis Cod roşu de precipitaţii în judeţele Galaţi şi Vaslui. Râurile Bârlad, Siret şi Prut sunt în atenţia autorităţilor până marţi dimineaţă.
2 h
mediafax.ro
Pericolul se apropie: A fost emis Cod roșu de inundații. Zonele cele mai predispune la dezastru
O avertizare Cod roșu de inundați pentru mai multe zone din țară a fost emisă de hidrologi duminică, 29 septembrie.
2 h
ziare.com
Ucraina a atacat din nou Rusia. Moscova susține că a doborât peste 120 de drone în mai multe regiuni VIDEO/FOTO
Rusia a anunțat duminică, 29 septembrie, că a doborât 125 de drone ucrainene sâmbătă noapte, dintre care 67 în regiunea Volgograd, situată la câteva sute de kilometri de Ucraina, relatează AFP.
2 h
ziare.com
Un nou cutremur a avut loc sâmbătă seara, în Zona Seismică Vrancea, la ora 20:58. Seismul a avut intensitatea de 2,6 grade
Un nou cutremur a avut loc sâmbătă seara, în Zona Seismică Vrancea, la ora 20:58. Seismul a avut intensitatea de 2,6 grade. Un cutremur cu magnitudine de 2,6 grade pe scara Richter a avut loc sâmbătă seara la ora 20:58 în Zona Seismică Vrancea. „În ziua de 28 Septembrie 2024 la ora 20:58:55 (ora locală […]
2 h
BZI.ro
Când ar putea impune Uniunea Europeană taxele suplimentare la vamă pentru mașinile electrice chinezești
Uniunea Europeană intenţionează să voteze în 4 octombrie dacă va impune taxele vamale suplimentare de 45% la importurile de vehicule electrice fabricate în China, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
2 h
ziare.com
Situație dramatică: Salvamontiştii încearcă de peste 14 ore să salveze o persoană care s-a accidentat la coloana vertebrală, în masivul Piatra Craiului
Intervenţia salvamoniștilor argeșeni este extrem de dificilă şi se poate face doar terestru. Elicopterul nu se poate apropia din cauza condițiilor meteo. Potrivit Salvamont România, salvatorii din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Judeţeten Arges intervin…
2 h
Hotnews.ro
Mesajul lui Zelenski pentru întreaga lume la comemorarea a 83 de ani de la masacrul de la Babi Iar. Atac voalat la adresa lui Putin FOTO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, de origine evreiască, a comemorat duminică, 29 septembrie, 83 de ani de la masacrul de la Babi Iar, o râpă situată în apropiere de Kiev, unde naziştii au executat peste 30.000 de evrei în 1941, relatează AFP.
2 h
ziare.com
Conducerea BOR a sfătuit ca în bisericile din țară să se țină slujbe speciale. Se trag clopotel și se citește „Rugăciunea la toată primejdia”
În context informațiilor extrem de îngrijorătoare despre amploarea și violența fenomenelor meteo ce lovesc România,  Patriarhia Română îndeamnă la rugăciune și solidaritate. În localitățile aflate sub avertizări meteo severe, clopotele bisericilor vor fi trase pentru a îndemna la rugăciune și, simbolic, pentru "dispersarea norilor".
2 h
realitatea.net
Un bărbat a intrat în sediul AUR, a lăsat arma pe scaun și a pus ochii pe un consilier local
Individul a fost apoi reţinut de poliţişti pentru ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, scrie News.ro. „La data de 28 septembrie a.c., ora 17.00, Poliţia municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată prin plângere de…
2 h
Hotnews.ro
Un bărbat a fost reținut după ce a intrat cu o armă într-un sediu al AUR. Cum a atras atenția
Un bărbat a intrat cu pistolul în sediul AUR din Drobeta Turnu Severin, a pus arma pe un scaun, apoi a început să îl privească insistent pe un consilier local.
2 h
ziare.com
Alt lider Hezbollah a fost ucis de IDF, anunţă Israelul
Armata israeliană a anunţat că l-a ucis sâmbătă pe Nabil Qaouk, comandant Hezbollah, implicat în activităţi teroriste.
2 h
mediafax.ro
Alt lider Hezbollah a fost ucis de IDF, anunţă Israelului
Armata israeliană a anunţat că l-a ucis sâmbătă pe Nabil Qaouk, comandant Hezbollah, implicat în activităţi teroriste.
2 h
mediafax.ro
Un turist accidentat la coloana vertebrală, în masivul Piatra Craiului, așteaptă de mai bine de 14 ore să fie salvat. Elicopterul nu poate interveni din cauza condiţiilor meteo FOTO
Salvamontiştii din judeţul Argeş intervin de mai bine de 14 ore pentru recuperarea din masivul Piatra Craiului a unei persoane care s-a accidentat la coloana vertebrală.
2 h
ziare.com
EL Radu, interpret/producător, povestește pentru BZI LIVE despre noua lansare de piesă și videoclip, “Visul tău de vară”
Luni, 30 septembrie 2024, începând cu ora 15:30, în studioul BZI LIVE se va afla EL Radu, interpret/producător. „Visul tău de vară” este single-ul pe care EL Radu îl aduce în playlisturi toamna aceasta, o piesă fresh, pe beaturi pop-latino. Cu muzica și versurile compuse de către Ivan Linkovsky alături de „The Master of The […]
2 h
BZI.ro
Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate
Hidrologii au transmis duminică o avertizare cod roșu de inundați pentru mai multe zone din Românie, în contextul în care meteorologii au transmis dimineața o alertă de ploi abundente și furtuni. Alerta a fost dată…
2 h
Hotnews.ro
Șapte mașini parcate, lovite de o șoferiță neatentă. Ce amendă a primit femeia
O femeie de 51 de ani, din Focşani, care se afla la volanul unui autoturism a avariat şapte mașini parcate regulamentar pe o stradă din localitate, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
2 h
ziare.com
Ciclonul care traversează România a atins intensitatea maximă la Deva. Alertă pe Autostrada Deva – Râmnicu Vâlcea
Ciclonul care a pătruns în România din vestul țării a atins intensitatea maximă în Deva și Târgu Jiu, în jurul orei 9:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de ploaie torenţială, duminică, pe autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, între localităţile Orăştie şi Holdea, iar pe unele tronsoane este pericol de acvaplanare, anunţă Centrul Infotrafic, […]
2 h
BZI.ro
Vestul Sălbatic în politică: membru AUR, ameninţat cu pistolul în sediul de partid
Un membru AUR a sesizat Poliţia că, sâmbătă, în timp ce se afla în sediul filialei, ar fi intrat un bărbat care s-ar fi aşezat lângă acesta, după care ar fi scos un pistol pe care l-ar fi pus pe scaun şi ar fi început să-l privească insistent.
2 h
mediafax.ro
Amenințări de la Teheran după uciderea liderului Hezbollah: „Nu vom ezita să mergem la orice nivel”
Grupurile militante vor continua să se confrunte cu Israelul cu ajutorul Teheranului, după uciderea șefului Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a declarat duminică președintele parlamentului iranian, Mohammad Baqer Qalibaf, citat de presa de stat iraniană și…
3 h
Hotnews.ro
De ce reapar pandemiile. Cele mai noi posibile explicații ale oamenilor de știință
Pandemia de Covid-19 a fost cea mai gravă epidemie de boli infecţioase din istoria recentă, ucigând de două ori mai mulţi oameni în Statele Unite decât pandemia de gripă din 1918. Dar de ce revin pandemiile în actualitate? Impactul populaţiei asupra planetei are multe de-a face cu acest lucru, spun experţii.
3 h
ziare.com
Furtună în Galaţi: Sunt o mie de persoane vulnerabile care trebuie să fie în atenţia autorităţilor
Până în acest moment avem centralizat aproximativ o mie de persoane vulnerabile, vârstnici şi persoane cu dizabilităţi, care trebuie să fie în atenţia autorităţilor locale, spune Teodora Diaconiţă, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Galaţi, judeţ care va intra sub Cod roşu de ploi.
3 h
mediafax.ro
Cel mai mare organism de pe Pământ riscă să fie „mâncat de viu”
Pando, cel mai mare organism viu din lume, care se află în Utah, SUA, se confruntă cu ameninţări ecologice severe, riscând să dispară cu totul.
3 h
mediafax.ro
Socoteala „despre casă”…. Georgiana Lobonţ mai bagă o fisă! De ce amână artista mutarea în noua locuinţă: ”Eu chiar n-am știut…”
Georgiana Lobonț își construiește casa visurilor sale, însă dacă spera ca în acest an să facă sărbătorile de iarnă în noua locuință, planurile i-au fost date peste cap! Motivul pentru care artista amână mutarea în noua casă. Ce s-a întâmplat! Georgiana Lobonț și soțul ei, Rareș Ciciovan, au început în urmă cu ceva timp lucrările […]
3 h
BZI.ro
S-a activat Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției. Se așteaptă efecte SEVERE în urma furtunilor și ploilor
Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat mai multe măsuri luate în contextul în care meteorologii au emis noi avertizări valabile în aproape toată țara, inclusiv un cod roșu în județul Galați, deja afectat de inundații în urma ploilor istorice de acum două săptămâni. În primul rând, s-a activat Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției (CNCCI) la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, dar și Centrele Județene de Coodonare și Conducere a Intervenției (CJCCI), pentru monitorizarea permanentă a situației din teren și intervenția rapidă în caz de nevoie.
3 h
realitatea.net