Unelte
Schimbă țara:

Biserica din Alba a ars de la o lumânare aprinsă nesupravegheată. Tragedia vine după alta la Bucureşti unde un om a murit tot de la o lumânare

Pompierii din cadrul ISU Alba au stabilit că biserica din satul Ghioncani, comuna Întregalde, a ars din cauza unei lumânări aprinse, lăsate nesupravegheate.
Citeste tot articolul pe: mediafax.ro
  1. Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters.
    Hotnews.ro
  2. Fuggerei, locul unde chiriile sunt aceleași de 500 de ani Există un loc în Europa unde costul chiriilor la locuințele sociale a rămas același din 1521 până acum. 1521! Adică anul în care destoinicul Neacșu ot Câmpulung iscălea primul document sigur atestat în limba română.
    Hotnews.ro
  3. Regii romilor din Sibiu, amendați de Garda de Mediu pentru că topeau plumb în curte. „Ce să facem, ne supunem țării în care trăim, nu?” Două imobile din Sibiu ale autointitulaților regi ai romilor Dorin și Daniel Cioabă au fost controlate de comisarii Gărzii de Mediu, scrie publicația locală Turnul Sfatului.
    Hotnews.ro
  4. Acord strategic de colaborare între Romarm și un producător american de drone militare și civile Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, prin intermediul societăţii Carfil, subsidiară a companiei naţionale Romarm, va semna un acord strategic de cooperare industrială cu producătorul american de drone militare şi civile Periscope Aviation, informează Agerpres. Semnarea acordului va avea loc în cadrul expoziției Black Sea DefenceandAerospace (BSDA) care va avea loc în perioada 22-24 mai la Romaero.
    Hotnews.ro
  5. Marius Șumudică, dat pe spate de un jucător din Liga 1: Steaua de la brad Marius Șumudică e liber de contract de la începutul lui martie, când s-a despărțit de Gaziantep FK.
    sport.ro
  6. Nouă state UE s-au opus unei declarații promovate de Belgia privind drepturile LGBT. Care a fost poziția României Nouă state ale Uniunii Europene (Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Ungaria) nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE, informează agenţiile APA şi ANSA, preluate de Agerpres.
    Hotnews.ro
  7. Un ciclon care a afectat Europa ajunge și la noi în țară: „Ne așteptăm la un grad ridicat de instabilitate” Vijelii și ploi puternice anunță meteorologii în următoarea perioadă. Ciclonul care afectează Europa, ajunge și în România. Chiar dacă temperaturile vor fi în creștere, instabilitatea atmosferică va fi ridicată, relatează Antena 3. „În primul rând, […]
    BZI.ro
  8. Cum l-a numit presa din Anglia pe Adrian Mutu după ce Briliantul s-a întâlnit cu Cristiano Ronaldo Adrian Mutu se află în vacanță în Arabia Saudită, acolo unde s-a întâlnit și cu Cristiano Ronaldo.
    sport.ro
  9. Dinamo - CSM București se joacă ACUM! A doua semifinală din Final Four-ul Cupei României e LIVE pe Pro Arena și VOYO A doua semifinală din Final Four-ul Cupei României e LIVE pe Pro Arena și VOYO.
    sport.ro
  10. sport.ro
  11. Primăria din Sibiu anunţă că Turnul Sfatului este închis şi nu va mai putea fi vizitat în Noaptea Muzeelor Reprezentanţii Primăriei municipiului Sibiu au anunţat că Turnul Sfatului nu va mai putea fi vizitat în „Noaptea Muzeelor”, deoarece a fost închis, vineri seară, pentru că un element de la un geam a fost deteriorat din cauza vântului foarte puternic, iar lucrările de reparaţii necesare nu au putut fi efectuate într-un timp atât de scurt.
    Hotnews.ro
  12. Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125.
    Hotnews.ro
  13. Faza națională a Concursului Național „ŞTIU ŞI APLIC” – Securitatea și sănătatea în muncă se deprind de pe băncile școlii! se va desfășura în perioada 17-19 mai 2024, la Iași Conducerea ITM Iași are deosebita bucurie de a anunța că în perioada 17-19 mai 2024, se va desfășura la Iași faza națională a Concursului Național „ŞTIU ŞI APLIC” – Securitatea și sănătatea în muncă se […]
    BZI.ro
  14. sport.ro
  15. Veți colabora cu Neil Lennon la Rapid? Răspunsul lui Bogdan Lobonț înaintea derby-ului cu FCSB Bogdan Lobonț (46 de ani) a susținut o conferință de presă înaintea meciului Rapid - FCSB (duminică, 21:00, în runda a 10-a din play-off-ul Ligii 1).
    sport.ro
  16. Polonia va construi fortificații la granița cu Rusia și Belarus. Vor fi întăriți 400 de kilometri de frontieră Polonia va investi peste 2 miliarde de euro în securizarea şi întărirea frontierei sale estice, care este de asemenea frontiera Uniunii Europene în faţa unor potenţiali duşmani, a declarat sâmbătă prim-ministrul Donald Tusk, informează AFP, citată de Agerpres.
    Hotnews.ro
  17. Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina.
    ziare.com
  18. Nu i-a convins pe scoțieni nici în meciul cu Real Madrid! Ianis Hagi, avertizat: Este un fotbalist aproape uitat! Împrumutul lui Ianis Hagi la Deportivo Alaves va expira în această vară, iar fotbalistul va reveni la Rangers.
    sport.ro
  19. Ce a făcut Petru Movilă pentru Iași. Candidatul la Consiliul Judeţean le răspunde ieșenilor – VIDEO Petru Movilă, candidat la Consiliul Județean le-a răspuns ieșenilor la întrebarea „Ce am făcut pentru iași?”. „Mulţi ieşeni mă întreabă ce am făcut pentru Iaşi. Cel mai important proiect pentru judeţul Iaşi este Autostrada Unirii […]
    BZI.ro
  20. Se retrage Simona Halep? Firicel Tomai a răspuns categoric Simona Halep a revenit înapoi în circuit în luna martie.
    sport.ro
  21. Lunin sau Courtois în poarta lui Real Madrid pentru finala Ligii Campionilor? Ce decizie ar fi luat Carlo Ancelotti Carlo Ancelotti trebuie să aleagă între Andriy Lunin și Thibaut Courtois pentru poarta lui Real Madrid în finala Ligii Campionilor contra Borussiei Dortmund.
    sport.ro
  22. ziare.com
  23. Prin ce treceau tenismenii români: Stăteam în hoteluri-bombe. Mâncam economicos, să ne ajungă banii ziua următoare Artemon Apostu-Efremov, unul dintre cei mai valoroși antrenori de tenis din România, a fost invitatul lui Andru Nenciu la Poveștile Sport.ro, emisiune difuzată pe VOYO și Sport.ro.
    sport.ro
  24. Naufragiul de la Sf.Gheorghe. Elicopter al Forţelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare Un elicopter IAR 330 Puma, din dotarea Forţelor Aeriene Române, execută sâmbătă, o misiune de căutare pe mare a posibililor supravieţuitori ai echipajului navei scufundate, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră.
    mediafax.ro
  25. Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani Lupta va decide primul campion "undisputed" (incontestabil) la categoria grea din ultimii aproape 25 de ani, ambii pugilişti fiind neînvinşi ca profesionişti.
    mediafax.ro
  26. Cele nouă țări europene care nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT de ziua homofobiei. În ce categorie este România Nouă state ale Uniunii Europene nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE.
    ziare.com
  27. Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: Lipsit de sens! Radu Drăgușin (22 de ani) a fost integralist la Tottenham în eșecul suferit de londonezi în fața celor de la Manchester City, scor 0-2.
    sport.ro
  28. Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de lovire sau alte violenţe. O femeie a sesizat anterior faptul că fiul ei, în vârstă de un an şi două luni, ar fi fost agresat fizic de către bonă, în vârstă de 69 de ani. Bona a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind dispus şi controlul judiciar pentru 60 de zile.
    Hotnews.ro
  29. VIDEO. Fosta vedetă a celor de la FCSB, spectacol total în China. Trei dintr-o lovitură Italianul Andrea Compagno a marcat un hat-trick în Chinese Super League.
    Hotnews.ro
  30. Cristi Chivu, pe banca unui mare club din sezonul viitor! Gazzetta dello Sport dezvăluie planul românului Cristi Chivu (43 de ani) este antrenor la echipele de juniori ale lui Inter Milano din 2018, iar în această vară ar urma să înceapă o nouă aventură.
    sport.ro
  31. FOTO: Marcajul unei piste de biciclete din România a devenit viral: „Am luat imediat legătura cu firma să-l șteargă imediat!” O imagine cu un marcaj pentru o pistă de biciclete care se îngustează dramatic a devenit virală pe Facebook. Pista se află în localitatea sibiană Șelimbăr, iar primarul de aici a reacționat imediat, scrie publicația locală Turnul Sfatului.
    Hotnews.ro
  32. Alin Stoica știe care este punctul forte al FCSB-ului: Să-i vedem în cupele europene FCSB a câștigat detașat ediția 2023/24 a Superligii României și va evolua la începutul stagiunii următoare în tururile preliminare din UEFA Champions League.
    sport.ro
  33. Mai mult de jumătate din bazele sportive din București au fost înlocuite cu blocuri sau hipermarketuri. „Jucăm acasă” – cum poți opri să se distrugă restul În 1989, în București existau 130 de baze sportive muncitorești. Erau terenuri cu suprafețe generoase care, în ultimele decenii, și-au schimbat radical destinația. Cele mai multe au fost înghițite de avântul imobiliar.
    Hotnews.ro
  34. După 14 ani, o companie mare de jocuri video își închide studioul pe care îl deține la Cluj. Angajații vor fi dați afară Producătorul şi dezvoltatorul de jocuri video Gameloft România anunță închiderea studioului pe care îl deţine în Cluj, scrie Ziarul Financiar.
    Hotnews.ro
  35. Rareș Bogdan vizează postul de comisar european pentru Extindere: „Mă interesează în mod direct Moldova” Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Rareş Bogdan, a afirmat, la Prima TV, că și-ar dori să devină comisar european din partea României pentru extinderea UE, însă a admis că are concurență din partea PSD pentru acest post, iar șansa cea mai mare o are persoana nominalizată de către primul-ministru, transmite News.ro.
    Hotnews.ro
  36. Programul evenimentelor care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 19-25 mai 2024 Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor a transmis programul evenimentelor ce se vor desfășura în săptămâna 19-25 mai 2024. Duminică, 19 mai – Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) În această zi, în Parohia […]
    BZI.ro
  37. GSP: „Nici pentru Darren Cahill nu ar fi făcut Simona Halep așa ceva!”. CTP, nedumerit de ce a spus jucătoarea noastră Într-un dialog cu Gazeta Sporturilor, Cristian Tudor Popescu își manifestă nedumerirea cu privire la ultimele declarații oferite de Simona Halep despre Patrick Moutatoglou, în care românca l-a disculpat pe fostul ei antrenor pentru suspendarea care a ținut-o pe tușă un an și jumătate.
    Hotnews.ro
  38. Gottfried (102 ani) și Ursula (98 de ani) sunt cel mai longeviv cuplu din Germania. El a ajuns la Berlin din România Gottfried Schmelzer, în vârstă de 102 ani, şi Ursula, de 98 de ani, formează cel mai longeviv cuplu căsătorit din Germania. Ei aniversează opt decenii de la momentul la care şi-au unit destinele.
    Hotnews.ro
  39. Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă Un şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi ar putea fi implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă. Autorităţile au declanşat o anchetă şi deocamdată se fac cercetări doar în ceea ce priveşte fapta, nu şi asupra unei persoane.
    mediafax.ro
  40. Ce spune Carmen Tănase despre banii câștigați din telenovele: „Păi tu știi cât încasa cetățeanul care l-a jucat pe Suleyman?” Carmen Tănase, în vârstă de 63 de ani, este una dintre cele mai iubite actrițe de teatru și film. Recent, aceasta a vorbit despre rolurile pe care le-a primit în serialele din România. Publicul a […]
    BZI.ro
  41. The Guardian: Atentatul la viața premierului slovac poate fi un pretext pentru a zdrobi orice opoziție în țară Slovacia are o experiență vastă în ceea ce privește „restabilirea ordinii”. Când partea liberală a populației aude aceste cuvinte, se gândește nu numai la amenințarea unui autocrat precum Viktor Orban, ci și la cei 40 de ani de dictatură comunistă sau la statul slovac fascist din timpul războiului. Dar o parte tot mai mare a populației slovace, alimentată de nostalgie și de așteptări scăzute, este gata să accepte ceea ce promit astfel de regimuri - și, într-un fel, ...
    ziare.com
  42. Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene. Oraşele şi locuitorii din Est se pregătesc pentru avansul ruşilor: „Trăim doar pentru ziua de azi. Nu ştim ce se va întâmpla mâine” Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul mult mediatizatei contraofensive ucrainene din vara anului 2023, potrivit lui Pasi Paroinen, analist la Black Bird Group, un grup de voluntari cu sediul în Finlanda care analizează imaginile din satelit şi conţinutul social media din timpul războiului.
    mediafax.ro
  43. Rusia amenință cu o zonă-tampon în interiorul unui stat NATO vecin cu Ucraina Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și aliat al președintelui Vladimir Putin, a vorbit despre crearea unei eventuale „zone sanitare” fie la granița cu Polonia, fie în interiorul acesteia.
    ziare.com
  44. VIDEO Premier League a anunțat numele celui mai bun jucător al sezonului Phil Foden a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2023-2024 din Premier League. Jucătorul celor de la Manchester City s-a declarat mândru de primirea acestui premiu.
    Hotnews.ro
  45. Președintele Erdogan a grațiat șapte generali implicați în lovitura de stat „postmodernă” din 1997 Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres.
    Hotnews.ro
  46. Maia Sandu a primit în Germania premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”. Ea anunță că va dona suma de bani primită Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit sâmbătă, la Leipzig, premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”, oferit sub patronajul preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoţit de 25.000 de euro, sumă pe care preşedinta Maia Sandu o va dona.
    Hotnews.ro
  47. Un jucător al Rapidului, nemilos cu propria echipă după ce giuleștenii s-au făcut de râs în play-off Rapid a obținut un singur punct în cele nouă meciuri disputate în play-off și va încheia sezonul pe locul șase în clasament.
    sport.ro
  48. Gestul neașteptat a trei tineri: Au furat camerele de supraveghere ale unei primării Trei tineri din Județul Iași au ajuns pe mâinile autorităților, după ce au furat camerele de supraveghere ale unei primării. Chiar obiectele furate au fost cele care i-au dat de gol.
    realitatea.net