Unelte
Schimbă țara:

Un fotbalist legendar, revoltat după ultima decizie a lui Tottenham: E ridicol! N-aș fi fericit în locul celor care merg la EURO

Tottenham va disputa miercuri un meci amical în compania celor de la Newcastle, la mai puțin de o săptămână de la finalul sezonului din Premier League.
Citeste tot articolul pe: sport.ro
Jocurile Olimpice de la Paris, vizate de o campanie de dezinformare rusă, spune Microsoft
Rusia a intensificat o campanie de dezinformare online care vizează Franța și viitoarele Jocuri Olimpice de la Paris, a declarat Microsoft într-o postare pe blog publicată duminică, relatează luni Reuters.
1m
Hotnews.ro
Netanyahu spune că planul lui Biden pentru Gaza este incomplet
Un purtător de cuvânt al guvernului israelian a declarat luni că premierul Benjamin Netanyahu a considerat că planul prezentat de președintele american Joe Biden pentru încetarea focului în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor este „incomplet”, potrivit AFP.
1m
Hotnews.ro
Joe Biden nu va participa la summitul privind pacea în Ucraina / Kamala Harris va fi cea care merge în Elveția
Casa Albă a anunțat luni că vicepreședintele SUA Kamala Harris va călători în Elveția, pe 15 iunie, pentru a participa la Conferința de pace din Ucraina, iar aceasta va fi însoțită de consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan. Asta înseamnă că președintele Biden nu va fi prezent, în ciuda apelurilor omologului său ucrainean Volodimir Zelenski.
1m
Hotnews.ro
[P] Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL.
1m
Hotnews.ro
Jucătoarea de doar 17 ani, calificare în sferturi la Roland Garros 2024 - Tabloul complet
​Mirra Andreeva a obținut calificarea în sferturile turneului Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe Varvara Gracheva, scor 7-5, 6-2.
1m
Hotnews.ro
O poză cât o mie de cuvinte. Dragnea, Zgonea și Coldea
Redacția Solid News a dat publicității o fotografie care îi înfățișează pe fostul lider PSD, Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, stând la masă cu nimeni altul decât „generalul negru”, Florian Coldea.
4 m
realitatea.net
Contre PSD-USR pe tema spitalului de Pneumoftiziologie din Braşov. Allen Coliban și Alexandru Rafila se acuză reciproc pentru eșecul proiectului
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie din Braşov, a cărui construcţie ar fi trebuit finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a devenit motiv de dispută politică între primarul municipiului, Allen Coliban (USR) şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila (PSD), scrie luni News.ro.
5 m
Hotnews.ro
A murit Brigitte Bierlein, prima femeie cancelar din istoria Austriei
Fostul cancelar austriac Brigitte Bierlein a murit la vârsta de 74 de ani, au anunţat luni autorităţile – transmit agenţiile internaţionale de presă, transmite Agerpres. Brigitte Bierlein a devenit prima femeie cancelar din istoria Austriei […]
BZI.ro
Lovitură de proporții! Dinamo a anunțat despărțirea de antrenorul principal
Decizie surprinzătoare luată de Dinamo.
sport.ro
Un echipaj pentru salvări de la înălțime intervine pe strada Anastasie Panu pentru îndepărtarea unui roi de albine de pe o clădire
În urmă cu puțin timp, un echipaj pentru salvări de la înălțime s-a deplasat pe strada Anastasie Panu din municipiul Iași pentru a îndepărta un roi de albine de pe o clădire. Reamintim faptul că […]
BZI.ro
VIDEO. Echipa Real Madrid a dansat după o melodie românească în timpul „paradei victoriei”
Real Madrid a câștigat Liga Campionilor după ce a învins Borussia Dortmund în finala de pe Wembley. Prin această victorie, clubul spaniol a bifat un adevărat record, fiind deținătorul a nu mai puțin de 15 trofee UEFA Champions League. O astfel de reușită a fost sărbătorită cu mare fast, iar o melodie românească i-a determinat atât pe jucători cât și pe antrenor să încingă un dans de zile mari.
realitatea.net
Joe Biden nu va merge la summit-ul pentru pace ce a va avea loc în Elveția. Poziția oficială a Casei Albe
Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, și consilierul președintelui pentru securitate națională, Jake Sullivan, vor merge în Elveția pentru Summit-ul Global pentru Pace.
ziare.com
Dr. Mihai Dobra: singurul român acceptat la prestigiosul curs de chirurgie urologică laparoscopică la IRCAD Strasbourg sesiunea 2024
Dr. Mihai Dobra - medic primar chirurgie urologică și doctor în Științe Medicale, a atins o realizare remarcabilă, fiind singurul medic român acceptat la prestigiosul curs intensiv de Chirurgie Urologică Laparoscopică la IRCAD, Strasbourg, sesiunea 2024. Aceasta este o realizare semnificativă pentru performanța specialității urologice din România.
realitatea.net
Mii de tineri români vor putea călători gratis prin Europa din această vară. Ce vârstă trebuie să aibă norocoșii și cine dă permisele
Nu mai puțin de 35.511 de tineri din Europa, printre care și 1.475 din România, vor primi din partea Comisiei Europene permise de călătorie cu care se vor putea deplasa gratuit în Europa începând cu această vară, ca rezultat al ultimei runde a programului DiscoverEU, anunţată luni, 3 iunie, de executivul comunitar.
ziare.com
Un bărbat acuzat că a agresat sexual o fetiță de școală primară, arestat preventiv după ce inițial fusese eliberat / El este prieten de familie cu părinţii minorei
Un bărbat din judeţul Prahova care este acuzat de agresiune sexuală asupra unei fetiţe de şcoală primară şi care săptămâna trecută a fost lăsat liber de Judecătoria Ploieşti a fost arestat preventiv, luni, de Tribunalul Prahova, care a admis contestaţia înaintată de procurori la decizia instanţei de fond, relatează News.ro.
Hotnews.ro
1.475 de cetăţeni români vor primi permise de călătorie din partea Comisiei Europene, cu care se vor putea deplasa gratuit în Europa
Un număr de 35.511 de tineri, dintre care 1.475 cetăţeni români, vor primi permise de călătorie din partea Comisiei Europene, cu care se vor putea deplasa gratuit în Europa începând cu această vară, ca rezultat […]
BZI.ro
Acest medicament reduce la jumătate riscul de progresie a cancerului
Un nou medicament dezvoltat de GSK pentru tratamentul mielomului multiplu, Blenrep, a demonstrat capacitatea de a reduce aproape la jumătate riscul de progresie a bolii sau de deces, comparativ cu tratamentele standard. Aceste date au fost prezentate recent la o conferință medicală importantă.
realitatea.net
Surpriză! E considerat cel mai valoros jucător de la Tottenham, deși n-a ajuns de mult timp la echipă. Clasamentul
Surpriză în clasamentul celor mai valoroși jucători de la Tottenham Hotspur!
sport.ro
Ziua Z pe piața transferurilor, în Europa! Kylian Mbappe va fi anunțat, oficial, la Real Madrid
Kylian Mbappe a plecat de la PSG și urmează să fie prezentat la Real Madrid.
sport.ro
fanatik.ro: Cazul Caracal, "o operațiune tipică a serviciilor secrete". Avocata familiei Melencu dă peste cap dosarul: mai mulți șefi DIICOT, vizați
Cazul Caracal nu s-a încheiat odată cu condamnarea lui Gheorghe Dincă, ”monstrul” acuzat că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, după care le-a incinerat trupurile.
Hotnews.ro
A început procesul lui Hunter Biden, acuzat de deţinere ilegală de armă de foc. ”Ca tată, am o dragoste infinită pentru fiul meu”
A început procesul în care Hunter Biden, fiul actualului preşedinte american Joe Biden, este acuzat pentru deţinere ilegală de armă. Acesta are loc la un tribunal din Wilmington (Delaware) și a debutat cu selectarea juriului.
ziare.com
Ion Mînzînă și Cristian Gentea, favoriți incontestabili la casele de pariuri
Duminică, pe 9 iunie, argeșenii își vor alege președintele Consiliului Județean, primarii, consilierii locali și consilierii județeni. Potrivit caselor de pariuri, candidații PSD sunt favoriți cerți în această bătălie electorală pe cât de intensă, pe atât de previzibilă.
realitatea.net
Ucraina cere o mai mare libertate de a lovi Rusia
Ucraina le va cere aliaților săi să acorde armatei sale o mai mare libertate de a folosi echipamente occidentale pentru a lovi ținte militare în interiorul Rusiei, după ce Statele Unite au ridicat parțial restricțiile privind anumite arme furnizate Kievului, potrivit AFP.
Hotnews.ro
Un candidat USR a fost filmat beat mort într-un șanț. Care au fost urmările incidentului penibil VIDEO
În dimineață zile de 2 iunie, Bogdan Stan, candidatul USR la funcția de primar al comunei Sinești din județul Iași, dormea mort de beat într-un șanț.
ziare.com
Furtună la Odorheiu Secuiesc. Un panou publicitar a căzut peste un om, 12 copaci s-au rupt
Furtuna a făcut prăpăd la Odorheiu Secuiesc. Un panou publicitar a căzut peste un om, mai mulţi copaci s-au rupt şi câteva imobile au fost inundate. Pompierii au fost trimişi în mai multe misiuni.
mediafax.ro
Ucraina cere o mai mare libertate de a lovi Rusia. „Nu este vorba de o autorizare 100%”
Ucraina le va cere aliaților săi să acorde armatei sale o mai mare libertate de a folosi echipamente occidentale pentru a lovi ținte militare în interiorul Rusiei, după ce Statele Unite au ridicat parțial restricțiile […]
BZI.ro
Chelsea a anunțat noul antrenor al echipei
​Mauricio Pochettino a luat decizia de a nu continua pe banca celor de la Chelsea, după un sezon în care londonezii au terminat pe locul 6 în Premier League, iar conducerea a anunțat deja noul antrenor pentru sezonul următor.
Hotnews.ro
[P] Liberalii pot vota fără PSD la alegerile europarlamentare din 9 iunie!
Absența de la vot nu este niciodată o soluție într-un proces democratic! Orice vot contează și contribuie, într-un mod sau altul, la definirea voinței politice a unei țări. Nu e puțin lucru! A vota înseamnă să alegi să fii parte activă dintr-un popor. Uneori, un singur vot poate fi decisiv, alteori reprezintă o cărămidă care se adaugă alteia pentru a construi temelia pe care să se înalțe un proiect politic menit să împlinească aspirații și năzuințe ale celor care îl susțin.
Hotnews.ro
Începe procesul lui Hunter Biden, într-un nou caz istoric în SUA / Președintele american și-a exprimat „iubirea infinită” față de fiul său, fix înainte de proces
Procesul penal al lui Hunter Biden a început luni la tribunalul federal din Delaware, în vreme ce fiul președintelui Joe Biden se confruntă cu acuzații de deținere ilegală a unei arme într-un caz istoric care începe la patru zile după ce Donald Trump a devenit primul fost președinte al SUA condamnat penal, relatează Reuters.
Hotnews.ro
Hidroelectrica a anulat licitația pentru achiziția de servicii pentru plata facturilor în aplicația iHidro și pe site. Care sunt motivele
Potrivit unui anunț publicat în SEAP, Hidroelectrica a decis să anuleze licitația pentru achiziția de servicii pentru plata facturilor cu cardul direct în aplicația iHidro și pe site.
1 h
ziare.com
Bărbatul acuzat că a agresat sexual o fetiţă de şcoală primară a fost arestat, după ce Judecătoria Ploieşti îl lăsase ÎN LIBERTATE
Bărbatul din judeţul Prahova acuzat de agresiune sexuală asupra unei fetiţe de şcoală primară a fost arestat preventiv, după ce procurorii au contestat decizia Judecătoriei Ploieşti de a-l lăsa în libertate.
1 h
realitatea.net
Iluminat natural: Apartamente luminoase și prietenoase cu mediul
Lumina naturală este un element esențial pentru o locuință confortabilă, sănătoasă și prietenoasă cu mediul. O cantitate suficientă de lumină naturală nu doar reduce nevoia de iluminat artificial, dar îmbunătățește și starea de spirit, stimulează […]
1 h
BZI.ro
Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres.
1 h
Hotnews.ro
Au fost dezvăluite „codurile secrete” ale Netflix, care sunt folosite pentru a debloca anumite categorii ascunse
În ultimii ani, Netflix a devenit un reper în lumea online, oferind o vastă gamă de conținuturi de divertisment și entertainment. Popularitatea sa a dat însă și idei multor hackeri, care acum au dat publicitații o întreagă listă de coduri secrete. Aceste coduri permit utilizatorilor să acceseze categorii de conținuturi ascunse și să descopere noi titluri și genuri de filme și seriale.
1 h
realitatea.net
Bărbatul care a agresat sexual în mod repetat o minoră nu mai este liber. Tribunalul Prahova a decis să-l trimită după gratii
Bărbatul din judeţul Prahova acuzat de agresiuni sexuale repetate asupra unei fetiţe de şcoală primară şi care săptămâna trecută a fost lăsat liber de Judecătoria Ploieşti a fost arestat preventiv, luni, 3 iunie.
1 h
ziare.com
O minoră din Galați a născut prematur. Bebelușul se afla în stop cardio-respirator, iar în ciuda manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul
Astăzi, 03.06.2024, tatăl unei minore de 17 ani a alertat autoritățile după ce a văzut că fiica sa sângerează abundent. La sosirea cadrelor medicale s-a constatat că minora născuse prematur. Din păcate, bebelușul se afla […]
1 h
BZI.ro
Furtuna a făcut ravagii în Mureș: Doi copaci s-au prăbușit pe calea ferată și pe o alee pietonală
O furtună puternică a provocat haos în județul Mureș, unde doi copaci s-au prăbușit peste o linie de cale ferată și o alee pietonală. Pompierii au fost chemați să intervină pentru înlăturarea arborilor, iar până în prezent nu există informații despre eventuale victime sau pagube materiale.
1 h
realitatea.net
Pierdere importantă pentru FCSB! Starul campioanei s-a operat și va lipsi două luni de pe teren
Octavian Popescu (21 de ani), unul dintre favoriții lui Gigi Becali, a fost operat astăzi și va lipsi de pe gazon timp de două luni.
1 h
sport.ro
Accident rutier mortal în Piatra Neamț! Un șofer care se afla la volanul unui autobuz a lovit un motociclist
Astăzi, 03.06.2024, s-a produs un accident rutier în Piatra-Neamț. Un șofer care se afla la volanul unui autobuz a lovit un tânăr care era pe o motocicletă. În urma accidentului, tânărul în vârstă de 20 […]
1 h
BZI.ro
FOTO Cinci sicrie pline cu gips au fost amplasate lângă Turnul Eiffel, înfășurate în steaguri cu mesajul „Soldaţi francezi din Ucraina”
Poliția a arestat trei persoane după ce cinci sicrie au fost găsite lângă Turnul Eiffel din Paris, înfășurate în steaguri franceze pe care era scris „Soldați francezi în Ucraina”, au declarat duminică surse apropiate de acest caz, pentru AFP.
1 h
Hotnews.ro
Jose Mourinho nu a ezitat să glumească pe seama unui star de la Real: Dacă îi plătește 75% din salariu, să vină!
Jose Mourinho a fost prezentat în mod oficial la Fenerbahce.
1 h
sport.ro
Joe Biden, criticat de Netanyahu și Hamas. Propunerea de armistițiu prezentată de președintele american nu convine nimănui
Benjamin Netanyahu a declarat luni, 3 iunie, că între propunerea sa privind armistiţiul în Fâşia Gaza şi cea anunţată vineri, 31 mai, de preşedintele american Joe Biden, există destule "lacune".
1 h
ziare.com
Una dintre clădirile importante ale oraşului Galaţi a fost reabilitată cu fonduri europene
1 h
mediafax.ro
Disneyland de România. Unde se află locul de poveste comparat cu parcul tematic de distracții de la Paris
Mulți dintre noi visăm să vizităm Disneyland, dar adesea timpul și costurile ridicate ne descurajează. Însă, România ascunde un loc magic comparabil cu faimosul parc tematic, care a captivat atenția turiștilor străini. Situat în Porumbacu de Sus, județul Sibiu, acest loc de poveste oferă o experiență de neuitat pentru vizitatori de toate vârstele.
1 h
realitatea.net
Consumul de alcool este asociat cu aproximativ 200 de boli - Institutul Național de Sănătate Publică
Consumul nociv de alcool contribuie la 3 milioane de decese în fiecare an la nivel global, este responsabil pentru 5,1% din povara globală a bolii și reprezintă principalul factor de risc pentru mortalitatea prematură și invaliditatea în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani. În lume, aproximativ o treime dintre decesele tinerilor de 11-15 ani se produc prin accidente rutiere din cauza alcoolului.
1 h
Hotnews.ro
Clanul Corduneanu primește o nouă lovitură. După moartea liderului, succesorul său, "Beleaua", a fost condamnat cu executare
Temutul clan interlop Corduneanu primește o nouă lovitură. După moartea lideului, Costel "Ștăpânul Moldovei", fratele său Adrian "Beleaua" Corduneanu a fost condamnat la închisoare cu executare. Cea care l-a reclamat este chiar "cumnata" sa. Soluția nu este definitivă, însă sunt șanse foarte mari ca aceasta să rămână neschimbată după o eventuală contestație
2 h
realitatea.net
Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Proiectul de […]
2 h
BZI.ro
Surpriză la Roland Garros: Daniil Medvedev a fost eliminat!
Jucătorul australian de tenis Alex de Minaur, locul 11 WTA, s-a calificat, luni, în sferturile de finală de la Roland Garros, după ce l-a învins pe rusul Daniil Medvedev, favorit 5.
2 h
ziare.com