Unelte
Schimbă țara:

WTA Roma: Jucătoarele din România și-au aflat primele adversare de la Foro Italico

Organizatorii turneului „WTA 1000” de la Roma au efectuat tragerea la sorți a tabloului principal, iar jucătoarele din România și-au aflat primele adversare de la Foro Italico.
Citeste tot articolul pe: sport.hotnews.ro
Președinta Georgiei îi cere lui Emmanuel Macron să vină la Tbilisi „să scoată definitiv Caucazul de sub jugul sovietic”
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, care s-a opus prin veto legii criticate a "influenţei străine", i-a cerut sâmbătă preşedintelui francez, Emmanuel Macron, să vină la Tbilisi pentru a "scoate definitiv Caucazul (...) de sub influenţa rusă", notează AFP, preluată de Agerpres.
1m
Hotnews.ro
Se repetă oare istoria?
Am studiat atent anii 30. Exista la ora actuala similitudini care nu pot fi ignorate, dar ele nu înseamnă ca istoria se repeta.
1m
Hotnews.ro
LIVE Război în Ucraina - ziua 816: Zelenski spune că soldații săi au succes contra inamicului în Harkov / Rușii intensifică eforturile de cucerire a Ceasiv Iar
Ucraina a afirmat că bombardamentele rusești au vizat sâmbătă civili din două orașe din regiunea nord-estică Harkov, iar președintele Volodimir Zelenski a raportat succese ale trupelor care luptă împotriva unui nou atac rusesc în această regiune, transmite Reuters. „Ocupantul își pierde infanteria și echipamentele, pierderi tangibile, chiar dacă, la fel ca în 2022, conta pe un avans rapid pe teritoriul nostru", a declarat Zelenski.
1m
Hotnews.ro
Anca Dumitra a aflat dacă va avea fetiță sau băiețel! Ce spune actrița despre numele pe care îl va purta bebelușul ei: „Noi așa îl numim”
Anca Dumitra și soțul ei, Manfred Spendier, au aflat sexul bebelușului. Anca Dumitra, una dintre cele mai apreciate actrițe de la noi din țară, anunța, în urmă cu doar o lună, că ea și soțul […]
BZI.ro
ATUNCI ȘI ACUM | Ce s-a ales de jucătorii folosiți de Jurgen Klopp la debutul său pentru Liverpool
Jurgen Klopp (56 de ani) nu o va mai antrena pe Liverpool în sezonul următor, dar proiectul trebuie să meargă înainte și fără el.
sport.ro
Revoltele din Noua Caledonie: Operațiune cu 600 de jandarmi pentru eliberarea drumului spre aeroport
Statul francez a lansat duminică o vastă operaţiune a forţelor de ordine în arhipelagul său din Pacificul de Sud, Noua Caledonie, pentru a debloca drumul spre aeroport, după şase morţi în şase zile de revolte împotriva unei reforme electorale, notează AFP și Agerpres.
Hotnews.ro
Ce sunt armele matematice de distrugere și cum ne amenință viitorul fără să ne dăm seama
În ultimii ani, de când cu marile scandaluri din lumea tech, precum Cambridge Analytica, oamenii au început să realizeze cât de important este felul în care sunt manipulate datele de către marile companii și de către instituții.
Hotnews.ro
Rapid București - FCSB, LIVE TEXT de la ora 21:00 | Ultimul derby din play-off
Urmărim și comentăm împreună meciul dintre Rapid București și FCSB pe www.sport.ro și pe Facebook Sport.ro.
sport.ro
Judecătorii au stabilit pedeapsa pentru asasinul interlopului Emi Pian
Ucigașul lui Emi Pian și-a aflat pedeapsa stabilită de instanță. Richard Emanuel Gheorghe va merge la închisoare, după patru ani de la evenimentul sângeros.
ziare.com
Tudor Ciuhodaru, candidatul AUR la Primăria Iași: „ Vreau să transformăm ruinele Fortus în NOUA INIMĂ de dezvoltare a Iașului!” – VIDEO
Tudor Ciuhodaru, candidatul AUR la Primărie, a transmis ieșenilor planurile sale de viitor pentru orașul Iași. Medicul ieșean susține că are un plan complex, un proiect multifuncționale care este construit pe 30 de hectare și […]
BZI.ro
Mai multe canale mass-media, interzise în UE. Acuzațiile Comisiei Europene
Comisia Europeană a identificat riscuri „la adresa societăților democratice", așa că decizia mai multor state de a interzice mai trusturi de presă este salutară, a transmis executivul european.
ziare.com
Mihai Stoica nu a rămas deloc impresionat de golgheterul din Superligă: Nu îmi place!
CFR Cluj - Farul Constanţa s-a terminat 5-1, în ultima etapă a play-off-ului Superligii României.
sport.ro
Calendar ortodox 19 mai 2024. Sfântul Mucenic Patrichie care vindecă boli
Sărbătoarea din data de 19 mai 2024 din calendarul ortodox, data la care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Sfințit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusei, cel ce a refuzat să se închine idolilor. Rugăciunea puternică pe […]
BZI.ro
Reacția lui Oleksandr Usyk după ce l-a împachetat pe Tyson Fury și a unificat centurile la categoria grea
Victorie de senzație pentru pugilistul din Ucraina. Meciul s-a desfășurat la Riad, în fața a peste 16.000 de spectatori.
sport.ro
Şeful Nvidia a încasat un salariu de 34,2 milioane de dolari pentru rezultatele de anul trecut
Salariu de şef: Cât a câştigat şeful Nvidia, omul sub conducerea căruia acţiunile au explodat cu 200% şi care le-a adus investitorilor miliarde de dolari, anunţă Ziarul Financiar.
mediafax.ro
Maxime de 27 de grade și ploi. Cum va fi vremea astăzi în țară și în București
Meteorologii anunță că duminică, 19 mai, vremea va fi caldă în majoritatea regiunilor şi în general instabilă după-amiaza.
1 h
ziare.com
VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea
Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită.
1 h
Hotnews.ro
Avertizare meteo: Cod galben de ceață densă în 11 județe! Traficul aerian ar putea fi afectat
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică dimineață un cod galben de ceață pentru mai multe județe din regiunile Moldova și Ardeal. Atenționarea este valabilă pentru intervalul orar 07:00 – 12:00 și poate fi prelungită în funcție de evoluția condițiilor meteorologice.
1 h
realitatea.net
Steaua, campioană la polo. Cum s-a terminat blockbuster-ul cu Dinamo
Echipa lui Bogdan Rath, aur în Liga Națională de polo.
1 h
sport.ro
Vremea se încălzește considerabil: Temperaturi de 27 de grade. Unde va ploua
Astăzi, vremea va fi caldã în majoritatea regiunilor şi în general instabilã după-amiază. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcãri electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului la deal, la munte şi pe spaţii mici în celelalte regiuni.
1 h
realitatea.net
Poliţia italiană a sechestrat 134 de maşini Fiat fabricate în Maroc din cauza unui steag
1 h
mediafax.ro
Jigniri la distanță între Biden și Trump: ”Un ratat dezechilibrat/Dispari, Joe!”
Donald Trump l-a calificat din nou pe Joe Biden drept un ”escroc”, sâmbătă, în Texas, în faţa unor susţinători ai armelor, la fel cum actualul preşedinte l-a catalogat pe rivalul său republican drept ”dezechilibrat”, din Georgia, unde face campanie în rândul alegătorilor afro-americani, relatează AFP.
1 h
ziare.com
Gabriela Firea a pregătit un plan de guvernare în 9 puncte prin care vrea să redea strălucirea Capitalei
Gabriela Firea a prezentat principalele probleme ale bucureștenilor, după ce ele au fost ignorate de actual primar general.
1 h
realitatea.net
Ce trebuie să facă românii dacă aparatele de colectare a ambalajelor, din magazine, nu funcționează. Avertisment de la Ministerul Mediului
Hypermarketurile și supermarketurile trebuie să respecte drepturile românilor, avertizează ministrul Mediului.
1 h
ziare.com
Ultima zi a lui Klopp la Liverpool. Cifre senzaționale pentru antrenorul german, în ciuda numărului redus de trofee
Managerul Jurgen Klopp (56 de ani) o va conduce astăzi pe Liverpool pentru ultima oară. Neamțul va părăsi banca tehnică după meciul cu Wolverhampton Wanderers, din Premier League.
1 h
sport.ro
Accidentul de la 2 mai. Tatăl lui Sebi, tânărul ucis de șoferul drogat Vlad Pascu, comemorează 9 luni fără fiul său
Postare emoționantă pe Facebook, făcută de tatăl tânărului ucis de Vlad Pascu, șoferul care a condus drogat. Valentin Olariu nu a trecut peste drama trăită și postează frecvent pe pagina sa de socializare imagini, în memoria fiului său. 
2 h
realitatea.net
Tyson Fury și-a găsit nașul! Oleksandr Usyk i-a stins lumina și a devenit campion incontestabil la grea. Cum a fost decizia arbitrilor
Meciul s-a disputat în fața a 16.000 de spectatori.
2 h
sport.ro
Papa Francisc, apel la oprirea războaielor: „O societate fără conflicte e moartă" VIDEO
În contextul războaielor din Ucraina și din Palestina, Papa Francisc a luat atitudine. Suveranul pontif a vorbit despre soluționarea marilor conflicte din lume.
2 h
ziare.com
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate mentală
Horoscopul zilei de 19 mai 2024 spune că Berbecii au parte de un moment de claritate mentală pentru a trece în revistă ce au trăit până acum. Nativii acestei zodii trebuie să se concentreze pe […]
2 h
BZI.ro
Premii de milioane de euro la tragerile Loto din 19 mai
Duminică, 19 mai, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.
2 h
ziare.com
Pastila pentru suflet, ediția din 19 mai: Hristos este în mijlocul nostru!
Pastila pentru suflet, ediția din 19 mai: Hristos este în mijlocul nostru!
2 h
realitatea.net
Societatea românească, analizată de un cetățean african: „A fost un șoc pentru mine! Dumnezeule!". Principalele defecte ale românilor
Un african ajuns în România a rămas șocat când a descoperit obiceiurile cotidiene ale cetățenilor din țara noastră. Bărbatul și-a împărtășit experiența pe internet.
2 h
ziare.com
Crima din Crângași. Fratele bărbatului ucis în bătaie spune că fapta ar fi fost premeditată. Pe cine acuză
Fratele bărbatului care a fost ucis în Crângași spune că la bătaie a mai participat o persoană despre care încă nu se știe nimic. Acesta crede că atacatorii au planificat totul și spune că în spatele crimei stă chiar partenera de viață a victimei. Bărbatul spune că agresorii au venit cu bâte de acasă, mai ales că, spune el, în parcul unde a izbuncit scandalul nu e niciun copac rupt.
2 h
realitatea.net
Vastă operațiune a forțelor de ordine franceze în Noua Caledonie, după revoltele violente VIDEO
Statul francez a lansat duminică o vastă operaţiune a forţelor de ordine în arhipelagul său din Pacificul de Sud, Noua Caledonie, pentru a debloca drumul spre aeroport, după şase morţi în şase zile de revolte împotriva unei reforme electorale, notează AFP.
2 h
ziare.com
Avertizări de vreme severă imediată. Zonele în care vizibilitatea scade sub 50 de metri
Meteorologii au emis duminică dimineață, 19 mai, mai multe avertizări nowcasting Cod Galben de ceață în mai multe județe.
2 h
ziare.com
Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa.
2 h
ziare.com
Război în Ucraina, ziua 816: Forțele lui Putin au lansat un nou atac masiv în Harkov: 5 civili RĂNIȚI - LIVE TEXT
Este ziua cu numărul 816 a războiului din Ucraina. Autorităţile ucrainene au anunţat că bombardamentele ruse au vizat civili sâmbătă în regiunea Harkov din nord-estul ţării, în timp ce preşedintele Volodimir Zelenski a raportat succese ale trupelor care încearcă să contracareze un nou atac al Rusiei în aceeaşi regiune.
3 h
realitatea.net
Alegeri în SUA. Duel la distanţă între Trump şi Biden: s-au numit „ratat" și „escroc"
Donald Trump l-a calificat din nou pe Joe Biden drept un "escroc", sâmbătă, în Texas, în faţa unor susţinători a armelor, la fel cum actualul preşedinte l-a catalogat pe rivalul său republican drept "dezechilibrat", din Georgia, unde face campanie în rândul alegătorilor afro-americani, relatează AFP.
3 h
realitatea.net
O însoțitoare de bord a dezvăluit de ce pasagerii unui avion nu trebuie să adoarmă niciodată înainte de decolare
O însoțitoare de zbor experimentată a dezvăluit de ce pasagerii nu ar trebui să adoarmă niciodată în avion înainte de decolare.
5 h
ziare.com
Cum ar putea pierde UE cursa economică cu SUA. Măsurile care se discută la cel mai înalt nivel
Economia Statelor Unite a arătat o redresare mai puternică decât a blocului european, după frâna bruscă pusă de pandemia de coronavirus. Liderii europeni din Occident văd performanțele inconsistente ale producției interne ca pe un pericol și caută moduri de a crește competitivitatea Uniunii, analizează Financial Times.
6 h
ziare.com
Oleksandr Usyk a scris istorie! L-a învins pe Tyson Fury şi a devenit primul campion mondial "undisputed" la grea din acest secol
Oleksandr Usyk l-a învins pe Tyson Fury prin decizie împărţită pentru a unifica titlurile mondiale WBA, WBO, WBC şi IBF. Ucraineanul este primul campion mondial "undisputed" (incontestabil) la categoria grea din ultimii 25 de ani şi primul din era celor patru centuri.
6 h
mediafax.ro
Tranzacțiile care domină piața imobiliară. Segmentul care s-a dezvoltat vizibil. Prețurile, în creștere continuă
Piața de birouri din București s-a dezvoltat vizibil în primul trimestru al acestui an din perspectiva cererii, atât vizând volumul tranzacționat, cât și în ceea ce privește dimensiunea medie a unei tranzacții, în contextul unei oferte noi extrem de limitate, conform datelor companiei de consultanță imobiliară Cushman Wakefield Echinox. În primele trei luni ale anului, companiile au închiriat 91.000 metri pătrați de spații de birouri în București, marcând o creștere de ...
6 h
ziare.com
Volodimir Zelenski: „Partenerii noștri se tem că Rusia va pierde acest război”. Cum argumentează afirmația
Volodimir Zelenski consideră că partenerii Ucrainei „se tem ca Rusia să piardă războiul” și ar vrea ca Kievul „să câștige în așa fel încât Rusia să nu piardă”. Preşedintele ucrainean ar fi făcut aceste declarații în timpul unei întâlniri cu jurnaliștii, după cum relatează ziarul Kyiv Independent.
9 h
Hotnews.ro
Și-a anunțat plecarea de la echipă, imediat după ultima etapă a sezonului: Este ultimul meu meci!
Universitatea Craiova a învins-o cu scorul de 3-2 pe Sepsi Sfântu Gheorghe în ultima etapă din play-off.
9 h
sport.ro
Reacția lui Bernd Storck după eșecul din Bănie: Asta face diferența
Sepsi OSK a pierdut cu 2-3 în fața celor de la Universitatea Craiova.
9 h
sport.ro
Neluțu Varga anunță un nou acționar la CFR Cluj! Confirmare la miezul nopții: Vrem campionatul
Neluțu Varga, patronul lui CFR Cluj, anunță cooptarea unui nou acționar în cadrul clubului din Gruia.
9 h
sport.ro
Marius Ștefănescu a rupt tăcerea despre transferul la FCSB/Rapid: Vă spun sincer
Rivalele Rapid și FCSB sunt două echipe care au pus ochii pe Marius Ștefănescu.
9 h
sport.ro
Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa pe premierul Benjamin Netanyahu mai dependent de aliaţii de extremă dreapta.
9 h
Hotnews.ro