Unelte
Schimbă țara:

Biden și-a anulat vizita în Germania. Summitul de la Ramstein, unde Zelenski urma să prezinte ”planul victoriei”, rămâne incert

Preşedintele american Joe Biden şi-a anulat marţi, 8 octombrie, deplasările prevăzute în Germania şi Angola, o lovitură dată planurilor pentru un summit al grupului Ramstein, care îi reuneşte pe donatorii de arme ai Ucrainei, o reuniune la nivel înalt ce urmărea să sublinieze sprijinul neclintit pentru Kiev, relatează Reuters.
Citeste tot articolul pe: ziare.com
3 zodii care au noroc cu carul până pe 13 octombrie 2024. Vezi dacă te numeri printre ele
Universul lucrează întotdeauna în detrimentul nativilor și nici de această dată nu este o excepție. 3 zodii care au noroc cu carul până pe 13 octombrie 2024 experimentează acest lucru pe pielea lor. Chiar dacă astrele sunt de partea lor, asta nu înseamnă că nu trebuie să depună efort. Va fi un ajutor divin neașteptat, dar foarte bine pus la punct.
3 m
realitatea.net
Dezvăluiri șocante despre metoda prin care P. Diddy își abuza victimele: „Detaliile sunt grafice, iar reclamația prezintă tot”
Rapperul P. Diddy este acuzat că ar fi stropit o femeie cu un lubrifiant amestecat cu drogul Rohypnol, cunoscut pentru utilizarea sa în cazuri de viol, înainte de a o agresa brutal împreună cu bodyguardul său și un al treilea individ, potrivit declarațiilor avocatului acuzatorului. Avocatul Ariel Mitchell-Kidd a declarat pentru NewsNation că victima ar […]
BZI.ro
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care a judecat dosarul beizadelei Vlad Pascu, suspendată din funcție de CSM 
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care a judecat iniţial dosarul accidentului de la 2 Mai, în care doi tineri au murit, a fost sancţionată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu sancţiunea disciplinară constând în ”suspendarea din funcţie pentru o perioadă de trei luni”. Decizia nu este definitivă.
realitatea.net
Negrescu cere Schengen terestru pentru România: Decizia se poate formaliza uşor la nivel tehnic
Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, cere integrarea pe cale terestră a ţării noastre în Schengen până la finalul anului.
mediafax.ro
Cursa pentru Cotroceni 2024! Despre tot ceea ce NU se spune în campania electorală și care sunt subiectele reale și de interes pentru cetățean la BZI LIVE alături de jurnalistul și scriitorul Dan Doboș, manager Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi&
Joi, 10 octombrie 2024, cu începere de la ora 14.00 (via Zoom) și în cadrul generic legat de „Cursa pentru Cotroceni 2024” se va dialoga  despre tot ceea ce NU se spune în campania electorală și care sunt subiectele reale și de interes pentru cetățean la BZI LIVE alături de jurnalistul și scriitorul Dan Doboș, […]
BZI.ro
Fechet: Ne aşteptăm la o frecvenţă din ce în ce mai mare a fenomenelor meteo extreme
Ne aşteptăm la o frecvenţă din ce în ce mai mare a fenomenelor meteo extreme, dar şi la o creştere a intensităţii acestora, a declarat miercuri ministrul Mediului, Mircea Fechet.
mediafax.ro
Statul dă lemne de foc în mod gratuit pentru români! Cum poți obține ajutorul de încălzire
Statul dă lemne de foc gratuit pentru români, ajutorul de încălzire putând fi obținut dacă cei interesați vor depune dosare în această privință și îndeplinesc mai multe criterii de eligibilitate. Ajutorul de încălzire 2024 constă în acordarea unui voucher de 700 de lei pentru achiziționarea de lemne pentru foc sau plata utilităților. Pensionarii pot beneficia […]
BZI.ro
Casa Verde Fotovoltaice pentru biserici: Bugetul s-a epuizat în 56 de secunde
Bisericile își vor putea monta panouri fotovoltaice pe acoperiș cu bani de la stat prin programul Casa Verde Fotovoltaice, pentru al doilea an la rând. Sesiunea dedicată lor a avut loc miercuri și s-au înscris…
Hotnews.ro
Filarmonica Moldova din Iași vă invită la concertele din cadrul festivalului „Muzicii Românești” – ediția a XXVI-a
În perioada 14-20 octombrie 2024 se desfășoară la iași festivalul muzicii românești, ediția a xxvi-a, organizat de filarmonica de stat „moldova” în parteneriat cu universitatea națională de arte „george enescu”, opera națională română iași, uniunea compozitorilor și muzicologilor din românia. Festivalul muzicii românești a devenit într-o jumătate de secol un eveniment emblematic pentru lumea muzicală […]
BZI.ro
Dosar penal în scandalul Nordis. Ce acuzații cercetează procurorii
Procurorii DIICOT au deschis un dosar penal în rem pe afacerea Nordis. Dosarul vizează infracțiuni de constituire de grup infracțional organizat și delapidare.
ziare.com
Viktor Orban a cerut în plenul Parlamentului UE ca România și Bulgaria să devină membre depline în Schengen până la sfârșitul anului
Chestiunea va fi discutată la summitul Justiție și Afaceri Interne de joi de la Bruxelles, Austria fiind în acest moment singura țară care se opune aderării României și Bulgariei la Schengen cu granițele terestre, scrie…
Hotnews.ro
Imagini de la nunta fiicei lui Michael Schumacher, Gina. Fostul pilot de curse a fost prezent
Au apărut primele imagini de la nunta fiicei lui Michael Schumacher, Gina. Fostul pilot de curse a apărut pentru prima oară în atenția publicului după teribilul accident de schi suferit în 2013, un incident care i-a schimbat complet existența. De la acea zi fatidică din decembrie, legendarul campion de Formula 1 nu a mai fost […]
BZI.ro
Ministrul Agriculturii trimite Corpul de Control la Casa Unirea: ”Erau sume alocate de peste 50 de milioane de lei şi neîncasate”
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat miercuri, 9 octombrie, după percheziţiile făcute la Casa Unirea, că au fost nişte sesizări pe care le-a primit şi a luat decizia să trimită Corpul de Control în verificare pentru că erau sume alocate prin Casa Unirea de peste 50 de milioane de lei şi neîncasate, de la 3 societăți comerciale.
ziare.com
Bebeluș născut pe o bancă din gară. Ce au făcut polițiștii când au ajuns la fața locului VIDEO
Un bebeluș s-a născut în seara zilei de marți, 8 octombrie, pe o bancă de pe unul dintre peroanele Gării de Nord din Timişoara. Polițiștii au ajuns primii la fața locului și au ajutat-o pe tânăra mamă.
ziare.com
Dan Chișu s-a mutat cu soția în străinătate, din cauza problemelor de sănătate. În ce serial va juca
Cunoscutul regizor Dan Chișu s-a mutat de câțiva ani cu soția, Alina Chivulescu, în străinătate, din cauza problemelor de sănătate. În urmă cu ceva timp, acesta a suferit o operație la inimă, care a avut loc până la urmă la Montecarlo. Dan Chișu susține că a ales să facă intervenția în străinătate, deoarece în România […]
BZI.ro
Taylor Swift, escortată de poliţie la concertele din Londra după complotul terorist din Austria
Taylor Swift a beneficiat de escorta poliţiei la concertele din Londra, după un complot de atac sinucigaş în Viena, scrie France24.
mediafax.ro
Un agent plasat în Kremlin a dezvăluit SUA în avans planul invaziei rusești în Ucraina. „Putin este malefic. Avem de-a face cu întruchiparea răului”
Statele Unite au reușit să adune date suficient de convingătoare cu privire la viitoarea invazie rusă în Ucraina datorită unor surse din cele mai înalte eșaloane ale puterii ruse. Este o dezvăluire apărută în cartea…
1 h
Hotnews.ro
Deepfake cu Putin difuzat în Crimeea chiar de ziua liderului de la Kremlin. Ce spune președintele în clip VIDEO
Hackerii ucraineni i-au oferit un „cadou” umilitor președintelui Vladimir Putin chiar de ziua lui. La împlinirea a 72 de ani, pe 7 octombrie, liderul de la Kremlin a apărut la o televiziune de stat rusă din Crimeea sub formă de deepfake și a anunțat că Ucraina câștigă teritoriul ocupat înapoi.
1 h
ziare.com
Florin Barbu, despre plafonarea adaosului la alimente: Sunt sesizări de practici comerciale neloiale
Ministrul Agriculturii Florin Barbu a declarat miercuri că există sesizări privind practici comerciale neloiale în ceea ce priveşte plafonarea adaosului la alimentele de bază şi cere ANAF să le verifice.
1 h
mediafax.ro
Accident teribil în Capitală: O mașină a “zburat” de pe carosabil direct în Pasajul Lujerului FOTO/VIDEO
Un accident auto a avut loc miercuri, 9 octombrie, în jurul orei 14:00 în Pasajul Lujerului, din Sectorul 6 al Capitalei, după ce o mașină a plonjat de pe șosea, în pasaj.
1 h
ziare.com
Rusia va avea un deficit de un milion de IT-iști, avertizează șeful celei mai mari bănci a țării
Rusia va avea cu aproximativ un milion de IT-iști mai puțin decât necesarul său până în 2030, a avertizat miercuri șeful celei mai mari bănci private din Rusia, Sberbank, citat de Reuters. Șomajul din Rusia…
1 h
Hotnews.ro
Armata Română cheamă rezerviştii pentru instrucţie! Unde vor începe exercițiile de mobilizare
Armata Română cheamă rezerviştii pentru instrucţie în perioada 14 – 18 octombrie 2024. Conform Ministerului Apărării, aceste exerciţii se planifică şi se organizează periodic, în scopul evaluării nivelului de completare cu personal şi tehnică a unităţilor, precum şi pentru realizarea coeziunii acţionale între militarii în activitate şi rezervişti. Iată unde vor începe exercițiile de mobilizare. […]
1 h
BZI.ro
Câte planete sunt în sistemul nostru solar și curiozități fascinante despre ele
Câte planete sunt în sistemul nostru solar? Acesta este compus dintr-o stea centrală, Soarele, și 8 planete majore care orbitează în jurul său. Până în 2006, Pluto era considerată a noua planetă, însă clasificarea sa a fost schimbată în „planeta pitică”, de Uniunea Astronomică Internațională. Astăzi, sistemul nostru solar include planetele Mercur, Venus, Pământ, Marte, […]
1 h
BZI.ro
Simptome care arată că ai lipsă de vitamina d3. Poate provoca căderea părului!
Lipsa de vitamina d3 se manifestă printr-o serie de simptome care pot fi trecute cu vederea de pacient ori pot fi puse pe seama altor afecțiuni. Organismul poate suferi de această carență dacă este privat de expunerea la soare ori dacă duce lipsa anumitor grăsimi. Lipsa de vitamina d3 se manifestă prin nenumărate simptome precum […]
1 h
BZI.ro
Alertă teroristă în Italia. Un avion cu sute de pasageri a dispărut timp de 30 de minute de pe radar
Panică în Italia, după ce un avion cu 300 de pasageri la bord a dispărut de pe radar timp de 30 de minute. Două avioane de luptă F-35 au decolat în căutarea lui, iar în cele din urmă semnalul a fost restabilit.
1 h
ziare.com
ANAF invită 800.000 de români să-și plătească datoriile și să beneficieze de amnistie / Poștașii se pregătesc să trimită scrisorile
Peste 800.000 de români vor primi prin poștă o scrisoare de informare privind amnistia fiscală și cum pot beneficia de aceasta, informează ANAF. Acea scrisoare include o notificare tiparită privind intenția de a beneficia de…
1 h
Hotnews.ro
Elena Lasconi: Moţiunea de cenzură USR e scrisă
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a anunţat că moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ciolacu a fost scrisă şi aşteaptă forţele politice democratice să o semneze.
1 h
mediafax.ro
Noi modificări pe listele PSD pentru alegerile parlamentare 2024. Alexandru Rafila, pe locurile eligibile la Iaşi
Listele Partidului Social Democrat pentru alegerile parlamentare din 2024 suferă modificări pe ultima sută de metri. Alexandru Rafila ocupă prima poziţie pe locurile eligibile pentru deputaţi, urmat de Bogdan Cojocaru, liderul PSD Iaşi. În ceea ce priveşte senatul, prof. univ. dr. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI, se afla pe primul loc.
1 h
BZI.ro
Două școli din județul Iași decorate cu prilejul Zilei Mondiale a Educație
Marți, 8 octombrie 2024, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, Președintele României, Klaus Iohannis, a decorat, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, două unități de învățământ din județul Iași. În acest context festiv, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași a primit Ordinul Meritul pentru Învățământ, în grad de Cavaler, iar Școala Gimazială „Veniamin Costachi” din Comuna […]
1 h
BZI.ro
Românii vor primi aceste plicuri acasă! Poșta Română a început distribuirea scrisorilor pentru contribuabili
Românii vor primi aceste plicuri acasă! Este vorba despre scrisorile de informare cu privire la amnistia fiscală. Prin intermediul Poștei Române, cetățenii vor primi la domiciliu scrisoarea de informare care detaliază cuantumul total al obligaţiilor bugetare restante la 31 august 2024, împărţit în sumele care trebuie achitate şi cele care pot face obiectul anulării și […]
1 h
BZI.ro
Polițiștii ieșeni, despre proiectul „Rezolvarea conflictelor şi prevenirea victimizării”
La data de 09 octombrie a.c., în cadrul proiectului „Rezolvarea conflictelor şi prevenirea victimizării”, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi, ai Inspectoratului Școlar Județean Iași, ai Asociației Internaționale a Polițiștilor, un psiholog din cadrul Asociaţiei R.O.R. […]
2 h
BZI.ro
După ce a refuzat să lupte contra Ucrainei, un rus e pe cale să fie returnat în Rusia, după ce i-a fost refuzat azilul. „Jumătate din rudele mele sunt ucrainene. Este absurd să te duci să-ți împuști rudele”
Unui rus care a refuzat să lupte în Ucraina i-a fost refuzat azilul politic de către Norvegia, scrie publicația rusească independentă Novaya Gazeta. Direcția norvegiană pentru imigrație (UDI) a respins cererea de azil a lui…
2 h
Hotnews.ro
Cine sunt câștigătorii Premiului Nobel pentru Chimie 2024 și în ce constă descoperirea lor revoluționară
Academia Regală Suedeză de Ştiinţe a decis, miercuri, 9 octombrie, să acorde Premiul Nobel pentru Chimie pe 2024 lui David Baker „pentru designul computaţional al proteinelor” şi lui Demis Hassabis şi John M. Jumper pentru „predicţia structurii proteinelor”.
2 h
ziare.com
25.500 de pelerini s-au închinat la racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Alte mii se află la coadă
25.500 de pelerini s-au închinat până miercuri la prânz la racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva, transmite Primăria Iaşi.
2 h
mediafax.ro
Averile candidaţilor la prezidenţiale:Birchall, peste 23 milioane de euro, investiţii şi proprietăţi
23 de milioane de euro reprezintă valoarea investiţiilor pe care Ana Birchall, candidata la preşedinţie, le deţine în companii private străine, conform declaraţiei sale de avere. Acelaşi document menţionează şi numeroase alte bunuri şi active, care relevă o situaţie financiară solidă.
2 h
mediafax.ro
Ce a discutat Diana Șoșoacă cu Marcel Ciolacu și Mircea Geoană. I-a sunat în timp ce transmitea live online VIDEO
Diana Șoșoacă, a cărei candidatură la alegerile prezidențiale a fost anulată de către Curtea Constituțională, a cerut marți, 8 octombrie, ajutorul celorlalți candidați din cursa pentru Cotroceni. Dintre ei, Marcel Ciolacu și Mircea Geoană i-au răspuns la telefon, în timp ce europarlamentara SOS transmitea live pe Facebook.
2 h
ziare.com
Suspiciuni de DELAPIDARE la Teatrul Bulandra. SURSE: Contabila-şefă şi casiera instituţiei şi-ar fi însuşit 4 milioane de lei: audieri pe bandă rulantă
Poliţiştii şi procurorii au făcut, miercuri, trei percheziţii în Bucureşti, într-un dosar care vizează suspiciuni de delapidare la Teatrul Municipal “Lucia Sturdza-Bulandra”. Potrivit unor surse judiciare, în cauză sunt vizate contabila-şefă şi casiera instituţiei. Cele două femei sunt bănuite că şi-ar fi însuşit 4 milioane de lei din banii teatrului cu ajutorul unei persoane intermediare. 
2 h
realitatea.net
Reacția autorităților din România după informațiile că zeci de migranți vor fi aduși în țară din Marea Britanie. Care sunt procedurile necesare
Autoritățile au transmis un răspuns după informațiile conform cărora Marea Britanie ar vrea să trimită zeci de migranți în centrele din București. Inspectoratul General pentru Imigrări susține că România nu a primit o solicitare în acest sens din partea Londrei.
2 h
ziare.com
Ungaria a început să cultive tot mai mulți măslini, încurajată de încălzirea climei în Europa
Csaba Torok, un viticultor din Ungaria care a început să planteze măslini în zona caldă din sudul Lacului Balaton, speră ca arborii aduși din sudul Europei să își fi găsit o nouă casă primitoare odată…
2 h
Hotnews.ro
Contabila-şefă de la Teatrul Bulandra, acuzată că și-a însușit aproape 4 milioane de lei din casieria instituției cu ajutorul unei colege și a altei femei
Poliţiştii şi procurorii au făcut miercuri, 9 octombrie, trei percheziţii în Bucureşti, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de „delapidare” la Teatrul Bulandra. Vizate în dosar sunt trei femei, una dintre ele fiind contabila-șefă a instituției,…
2 h
Hotnews.ro
Adio cozi pentru sticlele de plastic reciclate! Un supermarket vine la tine la ușă
Românii pot spune adio așteptatului la cozi pentru sticlele de plastic reciclate. Un supermarket a luat decizia de a veni la tine la ușă pentru a ridica ambalajele de plastic și aluminiu. Vorbim despre Carrefour și Bringo care au decis să meargă la ușa clientului pentru a prelua peturile nedorite. Doritorii trebuie să știe că […]
2 h
BZI.ro
Nou cutremur în România. Este al treilea seism produs miercuri
Trei cutremure s-au produs miercuri, 9 octombrie, în țara noastră, în județul Buzău. Cel mai mare a avut magnitudinea de 4 pe scara Richter.
2 h
ziare.com
fanatik.ro: Motivul pentru care Marian Vanghelie a dat în judecată conducerea Curții de Apel București. Fostul edil scoate toate armele pe masă
Marian Vanghelie își joacă ultima carte înainte de o inevitabilă prescripție, în dosarul în care a fost condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare. Marian Vanghelie a dat în judecată conducerea Curții de…
2 h
Hotnews.ro
Obiceiuri din anumite zone de pe glob pe care trebuie să le cunoști și de care trebuie să ții cont atunci când alegi să vizitezi aceste țări
Obiceiuri din anumite zone de pe glob pe care trebuie să le cunoști și de care trebuie să ții cont atunci când alegi să vizitezi aceste țări.
2 h
realitatea.net
„Tatăl meu m-a lovit cu pumnul. Apoi m-a pus să stau dreaptă şi m-a lovit în tibie cu pantofii lui ascuţiţi de oraş”. O nouă mărturie zguduie lumea sportului
La şapte ani de la publicarea autobiografiei sale, Unbreakable, fostul star mondial al tenisului Jelena Dokic va evoca în curând pe marele ecran chinurile şi abuzurile pe care le-a îndurat din partea tatălui şi antrenorului…
2 h
Hotnews.ro
Viktor Orban cere ca până la sfârșitul anului România și Bulgaria să fie membre depline ale spațiului Schengen
Viktor Orban cere ca până la sfârșitul anului Bulgaria și România să fie membre depline ale spațiului Schengen. Anunțul premierului Ungariei a fost făcut în plenul Parlamentului UE. 
2 h
realitatea.net
Antrenor de lot național, acuzat de DIICOT că a obligat trei sportive să practice prostituția / Principalul beneficiar al serviciilor sexuale, un cunoscut om de afaceri, spun surse judiciare
Antrenorul unui lot național feminin de sporturi de iarnă a obligat trei tinere cărora le promisese performanțe sportive să se prostitueze, potrivit DIICOT, care a anunțat că a făcut miercuri două percheziții în municipul Constanța.…
2 h
Hotnews.ro
Covrigarul Ciolacu amenință cu demisia. Condiția principală pentru a se înfăptui minunea
Covrigarul Ciolacu amenință cu demisia! Premierul a anunțat că renunță la funcție, „în secunda următoare” dacă PNL decide să iasă de la guvernare sau dacă votează moțiunea de cenzură. El a subliniat că nu trebuie confundat Guvernul României cu un guvern de coaliție. În acest scenariu, tara ar fi aruncată într-o criză totală cu două […]
2 h
BZI.ro