Unelte
Schimbă țara:

Metroul din Cluj a fost salvat tot cu bani din PNRR. Emil Boc: „Acest proiect este în picioare. Vine momentul adevărului, care nu este departe”

Metroul din Cluj are o nouă finanțare, după ce ar fi pierdut 300 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat recent primarul Emil Boc. Banii vor veni din obligațiuni verzi, a declarat acesta.
Citeste tot articolul pe: ziare.com
Joe Biden spune de la tribuna ONU că „războiul lui Putin a eşuat” 
Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi, la tribuna ONU, că preşedintele rus Vladimir Putin a eşuat în invazia sa din Ucraina, şi a îndemnat Naţiunile Unite să-şi menţină susţinerea faţă de Kiev până când acesta va câştiga războiul. „Vestea cea bună este că războiul lui Putin a eşuat. Avea intenţia de a distruge Ucraina, […]
BZI.ro
Pufuleții: O gustare periculoasă pentru sănătate. Ce conțin, de fapt
Pufuleții, cunoscuți ca o gustare populară din porumb pufos, par la prima vedere o opțiune sănătoasă, dar Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România a tras un semnal de alarmă asupra ingredientelor nocive pe care le conțin. Deși sunt adesea considerați o alegere ușoară și delicioasă, sunt departe de a fi inofensivi.
realitatea.net
Ce religie are Neti Sandu. „Am citit Biblia, am întrebat, am conspectat și tot așa”
Neti Sandu, o figură îndrăgită în peisajul media românesc, a câștigat inimile milioanelor de români prin rubrica sa de horoscop, oferind un strop de magie și speranță în fiecare zi. Cu toate acestea, puțini știu că povestea sa în astrologie este strâns legată de rădăcinile sale religioase.
realitatea.net
Câți bani primesc Jaqueline Cristian, Ana Bogdan, Gabriela Ruse și Irina Begu pentru participarea la WTA Beijing
Începe sezonul asiatic, iar România are patru jucătoare implicate pe tabloul principal al întrecerii WTA 1000 de la Beijing.
sport.ro
Fiul vrăjitoarei Sultana și al unuia lider interlop din Ploiești, reţinut într-un dosar de camătă. Trei femei, sub control judiciar
Unul dintre fiii autointitulatei ghicitoare Sultana şi al lui Zamfir Sandu, cunoscut drept unul dintre capii lumii interlope din Ploieşti, a fost reţinut într-un dosar în care este acuzat de camătă, înşelăciune şi conducerea unui vehicul având permisul de conducere suspendat. În același dosar, alte 3 femei sunt cercetate sub control judiciar
realitatea.net
Prima imagine cu fiul cel mic al Lambadei și al lui Tzancă Uraganu! Băiețelul lor s-a născut în urmă cu doar o săptămână
Lambada a născut în urmă cu o săptămână! Mama copiilor lui Tzancă Uraganu a postat prima imagine cu băiețelul ei cel mai mic! Micuțul Alesio a fost surprins în ipostaze emoționante cu sora lui, Anaysa. Lambada a devenit mamă pentru a treia oară în urmă cu o săptămână. Fiul ei cel mic a împlinit șapte […]
BZI.ro
Situația surprinzătoare în care se poate declanșa o boală autoimună. Un doctor a ajuns la o concluzie la care puțini s-ar fi gândit
Bolile autoimune reprezintă o provocare majoră pentru medicina modernă, afectând din ce în ce mai mulți oameni în ultimele decenii. Aceste afecțiuni, în care sistemul imunitar confundă celulele proprii ale organismului cu invadatori străini, se manifestă într-o varietate de forme și simptome, adesea dificil de diagnosticat. 
realitatea.net
Sacrificiul pe care este dispus să-l facă Ianis Hagi pentru a reveni la prima echipă a lui Rangers. Anunțul scoțienilor
Ianis Hagi nu mai este dorit de Rangers, însă mijlocașul continuă să se pregătească și să evolueze la echipa secundă a clubului scoțian.
sport.ro
„O pasăre poate cânta în Kabul, dar o fată nu poate în public”. Actriţa Meryl Streep a vorbit despre femeile din Afganistan care nu mai au drepturi
„O pisică are mai multă libertate în Afganistan decât o femeie” – este mesajul tranşant transmis de actriţa Meryl Streep, în cadrul discursului ținut la Organizația Națiunilor Unite. A fost modalitatea prin care vedeta nominalizată la nu mai puțin de 21 de premii Oscar i-a îndemnat pe liderii mondiali să se concentreze asupra situației dificile […]
BZI.ro
UNICEF trage un semnal de alarmă: 1 din 3 copii români se confruntă cu probleme de sănătate mintală
Conform unui raport îngrijorător al UNICEF, aproximativ 22.000 de copii și adolescenți din România sunt diagnosticați cu tulburări mintale, în timp ce alții se confruntă cu diverse dificultăți emoționale și cognitive.
1 h
realitatea.net
"Extratereștrii sunt roboți IA care și-au distrus creatorii" - teoria unui astronom care a pus pe jar comunitatea științifică
Martin Rees, o figură de marcă în domeniul studiilor astronomice și actualmente astronom regal al Marii Britanii, a exprimat recent o viziune provocatoare despre posibilele forme de viață extraterestră. Conform teoriei sale  ființele extraterestre care ar putea să ne viziteze în viitor nu ar fi organisme biologice, ci, mai curând, roboți avansați, rezultate dintr-o civilizație care, într-un paradox tragic, și-a distrus creatorii. 
1 h
realitatea.net
Traficul aerian din sud-estul Franţei, dat peste cap după ce o antenă a fost lovită de fulger
Traficul aerian a fost perturbat în sud-estul Franţei după ce o antenă a fost lovită de fulger. Mai multe zboruri spre Nisa, Marsilia şi Corsica au fost anulate sau amânate. Incidentul s-a produs marţi.
1 h
mediafax.ro
Mircea Ardeleanu, kinetoterapeut ARRA Medical, discută în platoul BZI LIVE despre importanța kinetoterapiei în activitățile sportive 
Activitatea sportivă este benefică în dezvoltarea și sănătate copiilor și a tinerilor. Atât în sportul de plăcere, cât și în cazul sportului de performanță este necesară și implicarea kinetoterapeuților. Toate acestea în emisiunea de sănătate BZI LIVE, 25 septembrie 2024, ora 11:30, moderată de Irina Zaharia, împreună cu invitatul Mircea Ardeleanu, kinetoterapeut în cadrul ARRA […]
1 h
BZI.ro
Explozie, urmată de incendiu, la o casă din Gheorgheni/ Doi adolescenţi, salvaţi de pompieri de pe acoperiş/ O fată, transportată la spital cu atac de panică
Explozie urmată de un incendiu, marţi, la o casă din localitatea Gheorgheni, judeţul Harghita. Doi tineri care se aflau în incintă, o fată de 18 ani şi un băiat de 16 ani, s-au refugiat pe acoperiş, de unde au fost salvaţi de pompieri. Fata a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital. 
1 h
realitatea.net
Războiul lui Putin a eșuat, consideră Joe Biden de la tribuna ONU. Apelul liderului de la Casa Albă
Vladimir Putin a eşuat în invazia sa din Ucraina, a declarat marţi, 24 septembrie, la tribuna ONU, preşedintele american Joe Biden. El a îndemnat Naţiunile Unite să-şi menţină susţinerea faţă de Kiev până când acesta va câştiga războiul.
1 h
ziare.com
Decizia surprinzătoare a fiului lui Leonard Doroftei: Adevărul despre averea sa. Ce vrea să facă după ce a aflat că anumiți români abia au ce pune pe masă
Adrian Doroftei, fiul legendarului boxer Leonard Doroftei, a luat recent o hotărâre neobișnuită, având în vedere situația românilor care se confruntă cu dificultăți economice.
1 h
realitatea.net
Românii, pe ultimul loc în UE la utilizarea serviciilor publice digitale (TOP Eurostat)
România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința procentului de persoane care interacționează cu instituțiile publice prin intermediul site-urilor sau al aplicațiilor de mobil oficiale, relevă cele mai noi date disponibile, prezentate marți…
1 h
Hotnews.ro
Cel mai RĂU LUCRU pe care-l poți face când te trezești brusc în miez de noapte. Cei mai mulți dintre noi exact asta fac
Să te trezești brusc în miez de noapte nu este o experiență plăcută, dar există o serie de lucruri pe care nu trebuie să le faci, dacă nu vrei să-ți înrăutățești situația. Un expert în somn a dezvăluit exact ce nu ar trebui să faci niciodată dacă te trezești vreodată noaptea.
1 h
realitatea.net
Judecătorii de la Curtea de Apel au desființat probele din dosarul de corupție al primarului Mihai Chirica. Nu procurorii de la DIICOT trebuiau să-l ancheteze
Judecătorii de la Curtea de Apel Iași au desființat o mare parte din probele din dosarul de corupție al primarului Mihai Chirica, principalul motiv este legat de faptul că infractiunile de corupție ar fi trebuit anchetate de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și nu de procurorii de la DIICOT. Totuși, o parte din […]
1 h
BZI.ro
SRI toacă 170 milioane lei din banii contribuabililor pentru o bază de tratament de lux. Agenții se vor putea „trata” cu saună, baie turcească și bazin ultramodern
Într-o vreme în care resursele financiare ale statului sunt tot mai discutate și analizate, SRI a decis să investească  170 milioane lei din banii contribuabililor în construirea unei baze de tratament sofisticate, dedicată agenților săi. Stabilimentul de lux  va beneficia de facilități precum saună, baie turcească și tratamente finlandeze. 
1 h
realitatea.net
Adolescenţi arestaţi pentru terorism. Au dat foc unui elicopter al armatei. Ce recompensă li s-a promis VIDEO FOTO
Recrutaţi pe internet pentru comiterea unui sabotaj, doi băieți ruşi de 16 ani, au fost arestaţi în oraşul Omsk din Siberia după ce au incendiat un elicopter militar, a anunţat marţi, 24 septembrie, un tribunal local, transmite AFP.
1 h
ziare.com
Cu lacrimi în ochi, un bărbat a mărturisit, în direct la TV, că și-a omorât mama
Lorenzo Carbone, un italian în vârstă de 50 de ani, a mărturisit că și-a ucis mama, în timp ce vorbea cu un jurnalist în fața casei sale și era în direct la televiziune, relatează marți…
1 h
Hotnews.ro
Mircea Rednic, din nou pe masa de operație! Antrenorul se confruntă cu noi probleme medicale după meciul cu Poli Iași
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, a trecut printr-o nouă intervenție chirurgicală la inimă după ce i s-a făcut rău la finalul meciului cu Poli Iași, încheiat cu scorul de 0-0.
1 h
sport.ro
Mircea Rednic, din nou pe masa de operație! Antrenorul a suferit o intervenție la inimă după meciul cu Poli Iași
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, a trecut printr-o nouă intervenție chirurgicală la inimă după ce i s-a făcut rău la finalul meciului cu Poli Iași, încheiat cu scorul de 0-0.
1 h
sport.ro
Atacantul crescut de Adrian Mutu, negocieri avansate pentru transfer: Adi e un idol
Adrian Mutu și-a pus amprenta și asupra anumitor fotbaliști, nu doar asupra cluburilor pentru care a jucat.
1 h
sport.ro
Şeful FAA susţine pedeapsa pentru SpaceX susţinând că a făcut lansări fără permis
Şeful Administraţiei Federale a Aviaţiei susţine pedeapsa aplicată companiei SpaceX care este acuzată că a făcut lansări spre spaţiu fără a avea permis. Compania va plăti o amendă şi ar putea avea întârzieri la viitoarele lansări. Elon Musk a criticat pedeapsa vorbind despre „chestiuni mărunte”.
2 h
mediafax.ro
Un comisar din cadrul Gărzii de Mediu, acuzat că a luat mită pentru a evita sancționarea unei firme
Un comisar al Gărzii Naționale de Mediu din județul Prahova este cercetat de DNA Ploiești pentru luare de mită. Conform procurorilor, Aristide-Valentin Turcea este acuzat că a primit suma de 5.000 de lei pentru a nu sancționa o firmă implicată în depozitarea necorespunzătoare a materialelor reciclabile. În urma acestui incident, comisarul a fost plasat sub control judiciar.
2 h
realitatea.net
Ucraina se află ”aproape de sfârşitul războiului” cu Kremlinul, susține Zelenski. Cum crede că se va termina conflictul
Ucraina se află ”aproape de sfârşitul războiului”, anunţă într-un interviu acordat postului american ABC News preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care cere Statelor Unite şi altor parteneri să continue să-i susţină ţara, relatează France24.
2 h
ziare.com
Ce i-ar fi făcut Dorinel Munteanu? Reacția lui Hansi Flick după ce puștiul Barcelonei calcă pe scaunul lui
Barcelona își continuă parcursul perfect în La Liga.
2 h
sport.ro
Avertismentele șefului ONU și ale președintelui Iranului legat de conflictele din Orientul Mijlocu: ”Libanul nu va deveni o altă Gaza”
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a tras un semnal de alarmă cu privire la Liban în fața liderilor mondiali reuniți la New York la marea reuniune diplomatică anuală, care are loc anul acesta în umbra unor temeri cu privire la izbucnirea unui război regional în Orientul Mijlociu. În același timp, președintele iranian Massoud Pezeshkian a subliniat că țara sa nu va permite ca Libanul „să devină o altă Gaza (n.r. - Fășia Gaza)”.
2 h
ziare.com
54 de urşi vor fi împuşcaţi până la finele acestui an în Covasna. "Anul trecut am avut 366 de pagube, iar anul acest avem 150 până la ora actuală”
Un număr de 54 de urşi de pe fondurile de vânătoare din judeţul Covasna vor fi împuşcaţi până la finele acestui an, în baza Legii 242 aprobată de Parlamentul României, a anunţat, marţi, prefectul Raduly Istvan.
2 h
realitatea.net
VIDEO „Captură record” de cocaină în România. Drogurile, găsite în 16 tone de pulpă de fructe / Detalii din „operațiunea exotic”
O cantitate „record” de cocaină a fost capturată de autorități, a anunțat marți Poliția Română, care nu precizează exact despre cât este vorba. Drogurile au fost descoperite într-un container care trebuia să ajungă în Olanda…
2 h
Hotnews.ro
Un sortiment de pâine retras din magazinele unui mare retailer din România din cauza suspiciunilor de contaminare
Un lot de pâine vândut în magazinele unui important retailer din România a fost retras de la comercializare din cauza unei posibile contaminări cu un corp străin. 
2 h
realitatea.net
Florin Piersic, în lacrimi la anunțul morții lui Liviu Crăciun: Poate mult prea repede dispare o lume
Florin Piersic a transmis un mesaj emoționant după ce a aflat despre moartea fostului coleg de scenă și prieten Liviu Crăciun. "Încet, încet, sau poate mult prea repede dispare o lume pe care o știam, care era a mea, a noastră", a scris marele actor. 
2 h
realitatea.net
Posibil corp străin într-un sortiment de pâine de la Auchan / Retailerul le cere oamenilor să nu consume produsul și să îl aducă înapoi
Un lot dintr-un sortiment de pâine este retras din magazinele Auchan din cauza suspiciunii de contaminare cu corp străin. Cei care au cumpărat produsul sunt rugaţi să nu îl consume şi să îl returneze pentru…
2 h
Hotnews.ro
9 suspecți dintre cei implicați în bătaia din Pantelimon au fost duși la audieri în urma perchezițiilor făcute la trei zile după scandalul care a șocat o țară întreagă
Pantelimon a fost marți, 24 septembrie, încă de dimineață, cel mai bine păzit oraş din ţară. Sute de oameni ai legii au descins în locuinţele suspecţilor care s-au bătut sâmbătă, 21 septembrie, pe străzi şi în spital.
2 h
ziare.com
Cele mai enervante lucruri pe care le poți face la supermarket. "Nu-i lăsa pe toți cei de la coadă să aștepte în timp ce tu alergi înapoi să iei ouăle"
Cumpărăturile la supermarket sunt o sarcină banală pentru majoritatea dintre noi, însă asta nu justifică un comportament nepoliticos sau ignorarea celorlalți în timp ce te plimbi printre rafturi.
2 h
ziare.com
Nu consumați acest aliment! Un lot dintr-un sortiment de pâine este retras din magazinele Auchan
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a retras de la comercializare din mai multe magazine un produs contaminat cu un corp străin. Mai exact, ANSVSA a cerut retragerea produsului Auchan Toast cu făină integrală 600g din mai multe magazine Auchan din țară. Motivul retragerii ar fi că produsul ar putea fi contaminat […]
2 h
BZI.ro
UEFA a decis! Cine va arbitra FCSB - RFS în Europa League
Un spaniol va fi centralul partidei.
2 h
sport.ro
SUA vor dona un milion de doze de vaccin anti-Mpox pentru a stopa epidemia din Africa
Preşedintele american Joe Biden va anunţa marţi donarea a 1 milion de doze de vaccin anti-Mpox şi a cel puţin 500 de milioane de dolari ţărilor africane pentru a le sprijini în răspunsul la epidemie, potrivit unui înalt oficial al administraţiei, citat în exclusivitate de Reuters.
2 h
mediafax.ro
Captură record de cocaină în Portul Constanța. Drogurile erau ascunse în zeci de tone de produse congelate
DIICOT și Poliția Română au reușit să facă o captură record de cocaină în Portul Constanța, în cadrul operațiunii cu numele de cod „Exotic”. Drogurile erau disimulate în containere care conțineau 16 tone de pulpă de fructe congelată.
2 h
realitatea.net
Pepenele de iarnă, pepenele cu gust de vanilie și roșiile cu țepi pot fi cultivate acum în România. Soiuri demne de filmele SF, produse la Buzău
Un nou tip de dovleac a fost aclimatizat și poate fi cultivat în România, au anunțat cercetătorii de la Banca de Resurse Genetice Vegetale din Buzău. În plus, ei au reușit același proces și pentru o specie de roșii cu țepi, care se spune că este strămoșul celor pe care le consumăm astăzi.
2 h
realitatea.net
Lux și opulență. Cum arată „buncărul miliardarilor” construit pe o insulă înconjurată de un sistem de radare
Indian Creek, o insulă privată din Golful Biscayne, Miami, este cunoscută drept „buncărul miliardarilor” datorită securității de neegalat și locuitorilor săi ultra-bogați.
2 h
realitatea.net
Captură record de cocaină în portul Constanţa. Drogurile erau ascunse în fructe congelate
O captură record de cocaină a fost realizată în portul Constanţa. Drogurile erau ascunse în fructe congelate şi urmau să fie transportate pe cale rutieră în Olanda. Containerul a sosit în România în luna septembrie venind din Ecuador.
2 h
mediafax.ro
Ciucă amenință PSD după ce social-democrații au refuzat să susțină „legea Iohannis”: „Nu văd cum putem să realizăm o coaliţie”
În prezent nu există din partea președintelui PSD, Marcel Ciolacu, o susţinere a demersurilor politice în interiorul coaliţiei de guvernare pentru proiectul legislativ privind candidatura preşedintelui Iohannis la alegerile parlamentare, motiv pentru care liberalii vor…
2 h
Hotnews.ro
Tot ce a prezis se adeverește! Maria Ghiorghiu declară în exclusivitate la BZI LIVE ce se va întâmpla cu mandatul președintelui
Miercuri, 25 septembrie 2024, începând cu ora 10:00, invitata permanentă a emisiunii BZI LIVE, Maria Ghiorghiu, revine în direct alături de moderatoarea Roxana Caraiman. În emisiunea de miercuri, Maria va confirma, încă o dată că tot ce scrie se adeverește. Ce se va întâmpla cu mandatul actualului președinte și ce ne așteaptă după alegeri aflăm de la invitată. […]
2 h
BZI.ro
Stroe (PNL): Nu mai putem avea încredere în PSD. Îşi doreşte prea mult toată puterea
După ce Marcel Ciolacu şi-a încălcat cuvântul din nou, nu mai putem avea încredere în PSD că îşi respectă angajamentele, afirmă purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe. El spune că PSD îşi doreşte prea mult toată puterea.
2 h
mediafax.ro
Rezoluție a Parlamentului European privind Republica Moldova. Oficial: Rusia va încerca să influențeze alegerile și referendumul
Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PPE/PNL) a anunțat că Parlamentul European va dezbate și va vota o rezoluție cu privire la Republica Moldova în prima sesiune plenară din luna octombrie. Liberalul a subliniat că forul european vrea să transmită autorităților și cetățenilor din Republica Moldova că este alături de ei în eforturile de combatere a agresiunii ruse, punctând că Federația Rusă va încerca să influențeze alegerile prezidențiale și referendumul din 20 octombrie ...
2 h
ziare.com