Unelte
Schimbă țara:

Peste 6 milioane de euro din Granturi norvegiene pentru mărirea eficienței intervențiilor în caz de dezastre

Într-o lume marcată de riscuri tot mai complexe și amenințări la adresa securității, pregătirea adecvată și reacția promptă a forțelor de intervenție sunt esențiale pentru protejarea vieților și a bunurilor.
Citeste tot articolul pe: ziare.com
Rămășițele unei fete care a dispărut în 2005, descoperite într-un congelator. Detalii șocante din anchetă
Amanda Overstreet, o adolescentă de 16 ani a cărei dispariție a fost raportată în zona Grand Junction, Colorado, în 2005, a fost identificată prin teste ADN, conform unui comunicat emis de Biroul Șerifului din Mesa County.
ziare.com
Un bărbat de 75 de ani a decedat la Maratonul București. Cel mai probabil nu îşi lua tratamentul
Un bărbat de naţionalitate străină, participant la Maratonul care se desfăşoară duminică la Bucureşti, a decedat, după ce i s-a făcut rău şi a fost dus cu salvarea la Spitalul Floreasca.
ziare.com
Medic anestezist: Am încheiat terapia. Armura mea s-a clădit, dar lacrimile au spus totul. În fața acelei scene, m-am simțit cu adevărat neputincios
Torje Iuliu, medic primar în anestezie și terapie intensivă care lucrează în Germania, a povestit o întâmplare care, la final, după ce o vei citi, cu siguranță vei avea lacrimi în ochi. Textul de mai jos nu are nevoie de alte comentarii: „Memento mori. Ziua de ieri a fost un memento dureros despre cât de […]
BZI.ro
Prognoza meteo. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
Temperaturile vor fi apropiate de cele normale perioadei în cea mai mare parte a ţării, în intervalul 14 octombrie – 11 noiembrie 2024, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), transmite Agerpres. În…
Hotnews.ro
Marcel Ciolacu, huiduit pe stadion la un meci de fotbal: „Îmi place! Este ceva natural” VIDEO
Românii îi taxează pe politicieni, indiferent de culoarea acestora politică. Marcel Ciolacu a fost fluierat și huiduit pe Stadionul echipei Petrolul Ploiești, la partida cu Vitesse Arnhem. Premierul spune că-i place când este fluierat pe stadion și că reprezintă un lucru normal.
realitatea.net
Cosmina Păsărin a vorbit despre căsătoria cu DJ Alex Gully după doi ani de relație: „Și el este de aceeași părere”
Cosmina Păsărin, în vârstă de 42 de ani, și Dj Alex Gully, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de doi ani. Vedeta, care a revenit pe marile ecrane în rolul unei polițiste, a vorbit despre relația cu partenerul ei și a recunoscut că nu se gândește încă la căsătorie. Prezentă aseară la Cineplexx Băneasa, la […]
BZI.ro
Marcel Ciolacu s-a dus la meci și a fost huiduit copios: ”Îmi place că mă fluieră lumea, e ceva natural” VIDEO
Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate cu echipa olandeză Vitesse Arnhem, 1-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', cu prilejul sărbătoririi centenarului clubului, eveniment la care a participat și premierul României, Marcel Ciolacu.
ziare.com
Cum va fi vremea la începutul lunii noiembrie. Prognoza meteo actualizată
Valorile termice vor fi apropiate de cele normale perioadei în cea mai mare parte a ţării, în următoarele patru săptămâni, în timp ce regimul pluviometric va avea o tendinţă deficitară în regiunile vestice şi sudice, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 14 octombrie - 11 noiembrie 2024.
ziare.com
Rusia e acuzată că a executat nouă prizonieri de război ucraineni, în regiunea Kursk. ONU și Crucea Roșie, sesizate
Un responsabil ucrainean a sesizat, duminică, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) şi ONU cu privire la presupusa execuţie a nouă prizonieri de război ucraineni de către soldaţi ruşi în regiunea rusă Kursk, informează EFE,…
Hotnews.ro
Djokovic, învins în finală la Shanghai! Federer și Alcaraz l-au aplaudat în picioare pe noul campion
Jannik Sinner, care va încheia anul ca numărul 1 mondial, a câştigat Mastersul 1000 de la Shanghai în faţa lui Novak Djokovici (numărul 4 ATP), scor 7-6 (7/4), 6-3.
ziare.com
Ludovic Orban, „pelerin” la moaștele Sfintei Parascheva, mesaj pentru rivali: „Aici nu se culeg voturi”
Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, candidat la prezidenţiale, a declarat duminică la Iaşi că un candidat care vine să se afişeze de Sfânta Parascheva doar în an electoral face o greşeală gravă, precizând că el…
Hotnews.ro
Cristofor Columb era evreu, originar din Spania, arată un nou studiu
Misterul vechi de secole cu privire la naționalitatea lui Cristofor Columb (1451-1506) a fost dezvăluit de oamenii de știință într-un documentar al televiziunii spaniole RTVE după utilizarea analizei ADN, scrie cotidianul britanic The Guardian. Potrivit…
Hotnews.ro
Ion Cristoiu: „Proiectele oamenilor providențali”
Proiecte. La o dezbatere video la care particip un invitat – profesor de Istorie – lansează o idee incitantă: Istoria ţării cunoaşte două – Al. I. Cuza și Carol al II-lea roase de ambiţia unor proiecte pe care voiau să le impună ţării. Esenţa acestor proiecte – zice tovarăşul meu de taifas – o reprezentau […]
BZI.ro
Kowsar şi Hodhod au fost trimişi în Rusia, băgând frica în americani
Iranul şi-a trimis doi sateliţi în Rusia.
mediafax.ro
Războiul din Ucraina, ziua 963. Şeful Ucrainei spune că oamenii lui ţin cu dinţii de poziţii în Kursk, dar fug din Toreţk / Aliaţii sunt gata pentru un nou ajutor substanţial, după turneul lui Zelenski
Uraganul Milton a decalat sprijinul pe care alianţa pro-Ucraina se pregătea să-l ofere trupelor Kievului.
1 h
mediafax.ro
Paul McCartney a participat la Yom Kippur în Chile alături de soţie
Fostul membru al trupei The Beatles, Paul McCartney, a fost văzut participând la serviciile religioase de Yom Kippur în Santiago, Chile, alături de soţia Nancy Shevell, scrie The Times of Israel.
1 h
mediafax.ro
10 lucruri pe care le făceau părinții de azi în copilărie și care ar face Generația Z să plângă
Copiii din generația Boomer (născuți între 1946 și 1964) au avut copilării foarte diferite de cele ale copiilor din generația Z. De fapt, există anumite lucruri pe care le făceau copiii boomer în copilărie care i-ar face pe cei din Generația Z să plângă dacă ar trebui să trăiască la fel astăzi.
1 h
ziare.com
Imagini spectaculoase, filmate din dronă. Pelerinii așteptă să se roage la moaștele Sfintei Parascheva – VIDEO
Imagini spectaculoase, surprinse din dronă Imaginile din dronă surprind mulțimea adunată în fața Catedralei Mitropolitane, așteptând să se închine și să se roage. Spațiul este presărat cu lumini de candele, flori și ofrande, creând o atmosferă de mistică și devotionale. Pelerinii vin din toate colțurile țării, unii chiar și din afaceri, demonstrând profunda venerare pe […]
1 h
BZI.ro
Un jucător român de origini clujene a înscris pentru echipa de sub 17 ani a Germaniei. Cum ne pierdem talentele
Copiii a tot mai mulți români din Diaspora ajung să strălucească în diverse domenii, printre care și în sport. David Creța, tânărul de origine clujeană legitimat la juniorii celor de la Hoffenheim, a fost selecționat…
1 h
Hotnews.ro
Crimă misterioasă: un politician cunoscut pentru petrecerile extravagante şi prietenia cu superstarurile de la Bollywood, împuşcat mortal în Mumbai
Indivizi înarmaţi au deschis focul la Mumbai, capitala comercială a Indiei, asupra unui important politician local, Baba Siddique, în vârstă de 66 de ani, în apropierea biroului fiului său, şi el implicat în politică, relatează…
1 h
Hotnews.ro
Premieră de la începutul războiului din Ucraina. Un avion de vânătoare-bombardament supersonic rusesc Su-34, doborât de un F-16
Forțele armate ucrainene ar fi doborât un avion de vânătoare rusesc Su-34. Cel puțin așa a afirmat unul dintre bloggerii militari ruși, care a susținut că avionul a fost doborât de un F-16 ucrainean.
1 h
ziare.com
Politicienii au mutat campania electorală la coadă la moaște. Aproape toți candidații, în vizită la Sfânta Prascheva
Cea mai urmărită procesiune religioasă din România, periplul pe la moaștele Sfintei Parascheva, atrage ca un magnet milioane de români, dar și politicieni. Mai ales că se apropie cu pași repezi alegerile parlamentare și pentru Cotroceni.
1 h
realitatea.net
Chinezii de la Chery au început să construiască maşini în Rusia, în fostele fabrici ale rivalilor occidentali
Producătorul auto chinez Chery a început asamblarea maşinilor în Rusia, pentru a le vinde în această ţară, la trei fabrici părăsite de rivalii occidentali, inclusiv Volkswagen şi Mercedes, au declarat pentru Reuters surse care au…
2 h
Hotnews.ro
Accident de mașină la Iași, Zona 3 Izvoare: Poliția Intervine
În urmă cu puțin timp, a avut loc un accident de mașină la Iași, în zona 3 Izvoare. Momentan, nu se cunosc cauzele accidentului, iar din primele informații aflate de reporterii BZI, nu sunt raportate victime. Poliția intervine la fața locului. Revenim cu detalii.
2 h
BZI.ro
Randi prins în timpul unui control de rutină, cu o stare de sănătate discutabilă la volan. Incidentul de la volan zguduie cariera artistului
Randi, un artist renumit, a fost surprins de poliție în timp ce conducea sub influența substanțelor interzise. Conform unor surse, el a fost depistat în cadrul unui control de rutină, iar expertiza medico-legală a confirmat prezența cocainei și a canabisului în sânge. În prezent, Randi se află sub anchetă într-un dosar penal pentru conducerea sub influența […]
2 h
BZI.ro
Un politician cunoscut pentru legăturile cu superstarurile de la Bollywood a fost împușcat mortal. Cine ar fi pus la cale asasinatul
Indivizi înarmaţi au deschis focul la Mumbai, capitala comercială a Indiei, asupra unui important politician local, Baba Siddique, în vârstă de 66 de ani, în apropierea biroului fiului său, şi el implicat în politică, relatează BBC.
2 h
ziare.com
Orientul Mijlociu clocotește. Netanyahu convoacă cabinetul de securitate pentru a decide cum și unde lovește Iranul
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a convocat pentru duminică o reuniune a cabinetului de securitate, a declarat un oficial israelian pentru CNN, în timp ce liderii ţării cântăresc răspunsul pe care să-l dea la atacul cu…
2 h
Hotnews.ro
Reuniune de urgență a Cabinetului de securitate al Israelului. Se analizează răspunsul pentru Iran în urma atacurilor cu rachete
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a convocat pentru duminică, 13 octombrie, o reuniune a cabinetului de securitate, a declarat un oficial israelian pentru CNN, în timp ce liderii ţării cântăresc răspunsul pe care să-l dea la atacul cu rachete al Iranului din 1 octombrie.
2 h
ziare.com
Israelul ar putea ataca Iranul de Yom Kippur. Ce spun oficialii americani
Potrivit unui raport NBC de sâmbătă, oficiali americani susţin că Israelul a identificat posibile ţinte pentru un răspuns la atacul cu rachete al Iranului din 1 octombrie, concentrându-se pe infrastructura militară şi energetică iraniană.
2 h
mediafax.ro
Loto 13 octombrie 2024. Report fabulos la tragerile loto 6 din 49, Joker și Noroc
Report fabulos, la tragerea loto de azi, 13 octombrie 2024, unde românii au șansa de a câștiga peste 7 milioane de euro la 6 din 49, Joker sau Noroc.
2 h
realitatea.net
Sinner nu i-a dat nicio şansă lui Djokovic şi este campion la Shanghai
Italianul Jannik Sinner a câştigat astăzi titlul la Mastersul de la Shanghai, după 7-6 (4), 6-3 în finala cu sârbul Novak Djokovic.
2 h
mediafax.ro
Schimbare bruscă a anotimpurilor. Toamna aduce ploi în mare parte din țară
În ultimele zile, România a trecut prin schimbări drastice de temperatură, trecând de la zile calde de vară la temperaturi reci, caracteristice toamnei.
2 h
ziare.com
Cât e amenda pentru distrugerea dispozitivele de monitorizare a timpului de odihnă. Doi şoferi de tir au păţit-o
Doi şoferi de tir au fost amendaţi, după ce poliţiştii rutieri i-au prins cu tahograful modificat.
2 h
mediafax.ro
Cât consumă un aer condiționat și cum poți reduce costurile
Cât consumă un aer condiționat? Acesta a devenit o necesitate în majoritatea locuințelor și birourilor, mai ales în timpul verilor toride sau în zonele cu temperaturi extreme. Consumul de energie al unui aparat de aer condiționat depinde de mai mulți factori. În timp ce ne oferă confort termic, mulți oameni se întreabă cât consumă un […]
2 h
BZI.ro
Ce înseamnă, de fapt, dacă o visezi pe Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, sărbătorită pe 14 octombrie?
Anual, în data de 14 octombrie, este sărbătorită, la Iași, Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită și „apărătoarea dreptății în fața judecătorilor nedrepți” și „ajutătoarea celor lipsiți, bolnavi și neajutorați”. De altfel, este considerată și ocrotitoarea Moldovei. Sfânta Paracheva s-a născut în secolul al XI-lea în satul Epivata din Tracia, într-o familie înstărită de credincioși. Fiind foarte […]
2 h
BZI.ro
Terminalele Starlink ilicite folosite de Rusia contribuie la avansul armatei sale în Ucraina
Forțele ruse au devenit mai letale și mai agile cu ajutorul terminalelor Starlink folosite ilicit, permițându-le să utilizeze internetul prin satelit pentru a îmbunătăți coordonarea în timpul atacurilor, să efectueze mai multe zboruri cu drone și să lovească trupele ucrainene cu focuri de artilerie precise, în ciuda eforturilor SUA de a opri fluxul de tehnologie, scrie The Washington Post.
2 h
ziare.com
CTP crede că PNL l-a dat afară „degeaba” pe Nelu Tătaru: Dom’ doctor n-ar pierde niciun vot pentru ouăle și găinile date de pacienți
Scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat cazul lui Nelu Tătaru, acuzat de DNA că a primit mită de la pacienți, întrebând publicul care îl urmărește dacă e de acord cu cercetarea fostului ministrul…
2 h
Hotnews.ro
Motivul pentru care studenții străini de la medicină pleacă din România după absolvire. „Mi-ar plăcea la nebunie să rămân”
2 h
Hotnews.ro
Flăcările au izbucnit la o casă de pe un drum greu accesibil. Un bătrân de 70 de ani s-a stins din viață
Un bărbat de 70 de ani a murit sâmbătă într-un incendiu izbucnit în locuința sa dintr-o zonă greu accesibilă aflată între Poiana Ilvei și Leșu, a anunțat ISU Bistrița-Năsăud. Un incendiu a izbucnit în jurul orei 09.00. Casa, situată într-un câmp și pe un drum dificil de accesat, ardea complet la sosirea echipajelor. „Când au […]
3 h
BZI.ro
Metodă prin care se poate afla cât mai are de trăit un câine
Un studiu de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord propune un nou instrument pentru a ajuta oamenii şi veterinarii să evalueze starea sănătăţii câinilor vârstnici şi să ia decizii medicale informate, scrie Science Alert, care citează Frontiers in Veterinary Science.
3 h
mediafax.ro
România, în pericol să rateze următoarea tranșă de bani din PNRR. Guvernul are 6 luni la dispoziție ca să ia măsuri
România riscă să rateze 300 de milioane de euro, cât reprezintă următoarea tranșă de bani din PNRR. Guvernul are jumătate de an ca să ia o decizie ca să deblocheze situația.
3 h
realitatea.net
Rezultatul sondajului lansat de CTP: ”Ar fi trebuit să-l ia DNA pe domnu` doctor Tătaru sau nu? Sau ar fi trebuit să-l ia pentru altceva?”
Cristian Tudor Popescu a lansat un sondaj ironic printre cititorii săi online, referitor la cazul Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății și fost lider al PNL Vaslui, care a intrat în atenția DNA într-un dosar de luare de mită.
3 h
ziare.com
Premieră pentru compania lui Elon Musk: SpaceX va încerca să prindă din zbor o parte din mega-racheta sa Starship
SpaceX, compania miliardarului Elon Musk, va încerca duminică, în premieră, să prindă prima treaptă a mega-rachetei sale Starship cu ajutorul unor braţe mecanice uriaşe, în timpul unui nou zbor de testare ce ar putea reprezenta…
3 h
Hotnews.ro
Paramedici de la Crucea Roşie, răniţi într-un atac în sudul Libanului
Crucea Roşie Libaneză a anunţat că mai mulţi paramedici au fost răniţi într-un atac în timp ce răspundeau la o misiune de salvare, anunţă France24.
3 h
mediafax.ro
Mister vechi de secole, dezlegat. Care este adevărata origine a exploratorului Cristofor Columb
Exploratorul din secolul al XV-lea Cristofor Columb a fost un evreu sefard din Europa de Vest, au transmis sâmbătă oamenii de ştiinţă spanioli, după ce au folosit analiza ADN pentru a rezolva un mister vechi de secole, relatează Reuters.
3 h
ziare.com
Incendiu la o hală de procesare și depozitare a deșeurilor reciclabile din Țuțora – VIDEO
În această dimineață, un incendiu s-a produs în localitatea Țuțora. Din primele informații deținute de reporterii BZI Iași, flăcările au izbucnit la o hală de procesare și depozitare a deșeurilor reciclabile. Până la sosirea forțelor și mijloacelor de intervenție profesioniste la locul solicitării, incendiul se maifestase pe o suprafață de aproximativ 800 mp. Pentru a […]
3 h
BZI.ro
Incendiu puternic la o hală de procesare şi depozitare a deşeurilor reciclabile. Pompierii au rămas fără apă VIDEO
Zeci de pompieri au intervenit duminică noapte cu 9 autospeciale, inclusiv cu cea de transport roboţi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală de procesare şi depozitare a deşeurilor reciclabile din localitatea Ţuţora, din judeţul Iaşi, focul manifestându-se pe o suprafaţă de 8000 de metri pătraţi.
3 h
ziare.com
Giorgio Armani dezvăluie la 90 ani care este secretul longevității și spune când se va retrage din fruntea imperiului pe care l-a construit
Giorgio Armani, fondatorul brandului de modă italian omonim, a declarat într-un interviu publicat duminică că intenționează să se retragă în următorii doi sau trei ani, transmite Reuters. Armani are 90 de ani și a fost…
3 h
Hotnews.ro