Unelte
Schimbă țara:

Peste jumătate din populația lumii „ar putea fi expusă riscului” de boli transmise de țânțari până la sfârșitul secolului

Peste jumătate din populaţia lumii ar putea fi expusă riscului de a contracta boli transmise de ţânţari, cum ar fi malaria şi febra dengue, până la sfârşitul secolului, au avertizat oamenii de ştiinţă, relatează joi agențiile DPA/PA Media, citate de Agerpres.
Citeste tot articolul pe: hotnews.ro
Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP.
1m
Hotnews.ro
Cum și-a consolidat Rusia forța pentru pentru ofensiva din Harkov, în timp ce numărul soldaților care mor zilnic a ajuns luna aceasta la un record
În timp ce rușii înregistrează pierderi majore de personal pe front, Ministerul rus al Apărării a detașat Corpul african rus, din care fac parte și foștii wagneriți, pentru ofensiva de la Vovceansk din Harkov, potrivit serviciilor de informații ale Ministerului britanic al Apărării.
1m
Hotnews.ro
Cum faci copilul să te asculte, în funcție de vârsta lui - reguli de la 1 an până la adolescență
Există multe controverse cu privire la modalitățile adecvate de a disciplina un copil, părinții fiind adesea confuzi când vine vorba de metodele eficiente. Specialiștii sunt însă de acord asupra faptului că este nevoie ca părinții să pună limite ferme pentru bunăstarea emoțională pe temen lung a celor mici.
1m
Hotnews.ro
Cristina Dinu, învinsă în ultimul tur al calificărilor la Roland Garros
​Cristina Dinu a fost învinsă în ultimul tur al calificărilor la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Laura Pigossi, scor 6-2, 6-2.
1m
Hotnews.ro
Primele reacții internaționale după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat statului evreu să oprească asaltul de la Rafah: „Ei cer ca Israelul să înceteze să mai existe”
Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a ordonat vineri Israelului să înceteze „imediat” asaltul militar asupra orașului Rafah, din sudul Fâșiei Gaza, în cadrul unor măsuri care vizează prevenirea unui genocid în enclava palestiniană. Primele reacții în urma deciziei ICJ au venit din partea grupării islamiste Hamas, Autorității Palestiniene, statului evreu și din partea șefului diplomației europene, potrivit Reuters.
1m
Hotnews.ro
„Iubita mea a fost crescută cu ideea că totul i se cuvine și nu poate fi contrazisă”. Portretul partenerului toxic egoist și soluții pentru el
Un partener egoist se va pune mereu pe sine pe primul loc, în detrimentul nevoilor celuilalt și al relației, devizul lui fiind „Vreau să fac lucrurile așa cum îmi place mie, nu-mi pasă de ceilalți”. Egoismul toxic poate fi corectat atunci când suntem dispuși să lucrăm cu convingerile care ne mențin astfel de comportamente. Iată ce avem de făcut.
1m
Hotnews.ro
Kievul afirmă că armistițiul propus de Putin are ca scop perturbarea summitului de pace din Ucraina
Ministrul de externe al Ucrainei a declarat vineri că comentariile rusești privind disponibilitatea Moscovei de a conveni o încetare a focului pentru a opri războiul din Ucraina au avut ca scop perturbarea summitului de pace condus de Kiev, care va avea loc luna viitoare în Elveția, potrivit Reuters.
4 m
Hotnews.ro
AUR obține o victorie importantă la BEC. Partidul se poate folosi de chipul lui Avram Iancu
Alianţa pentru Unirea Românilor anunţă vineri că Biroul Electoral Central a desfiinţat hotărârea BEJ Alba şi formaţiunea are voie să folosească afişele cu chipul lui Avram Iancu. „După ce Biroul Electoral Judeţean Alba a dispus, […]
BZI.ro
„Un mod de operare fundamentat încă din 2019”. STENOGRAME din dosarul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, prezentați de intermediar drept „fondatorii statului paralel”: „E o persoană care e obișnuită să dea dispoziții”
Fostul șef al Serviciului Român de Informații Florian Coldea și fostul şef al Direcţiei juridice a SRI Dumitru Dumbravă i-au fost prezentați omului de afaceri Cătălin Hideg - care încerca să scape de o condamnare cu închisoarea - drept „fondatorii „statului paralel”, persoane puternice, cu influență asupra magistraților”, creându-i acestuia convingerea că sunt singurii care te pot salva atunci când „intri în malaxor”. Asta arată DNA în ordonanța de începere a urmăririi penale împotriva celor doi foști generali SRI.
Hotnews.ro
Real Madrid, fără un star la finala Champions League cu Borussia Dortmund
​Real Madrid o întâlnește pe Borussia Dortmund în finala UEFA Champions League, partidă programată pe data de 1 iunie, ce urmează să se dispute pe Wembley Stadium. „Los blancos” nu îl vor avea la dispoziție pe Aurelien Tchouameni.
Hotnews.ro
Află programul complet al defilărilor de modă din grădina Palas! Romanian Fashion Week are loc în acest weekend
Romanian Fashion Week începe vineri, 24 mai 2024, la ora 20.00, în grădina Palas, și durează tot weekendul, ultima seară de festival fiind 26 mai. Designeri consacrați, dar și noi talente pe catwalk-ul RFW Pilonul […]
BZI.ro
Ce e de făcut în educație? Agenda viitorului președinte
iar dacă există multe școli bune, preponderent în urban, unde se pot găsi soluții pe cont propriu, sistemul de educație de stat este stricat dincolo de reparabil.
Hotnews.ro
„O scenă de coșmar”. Ce a provocat tragedia din Mallorca, unde un restaurant s-a prăbușit ucigând patru persoane / Primele detalii ale anchetei și naționalitățile victimelor
Probleme structurale și excesul de greutate au cauzat probabil prăbușirea Medusa Beach Club din Palma de Mallorca din Spania, care a dus la moartea a patru persoane și rănirea altor 16, a declarat vineri șeful pompierilor, relatează Reuters.
Hotnews.ro
Mașinile preferate ale românilor și cum au ajuns electricele să bată bătrânul diesel
Piața auto din România este în creștere susținută în 2023, chiar și pe segmentul mașinilor electrice, dar nu e scutită de probleme. Românii rămân fideli acelorași mărci de mașini, însă a devenit vizibil avântul mașinilor electrice.
Hotnews.ro
Bugetarii vor primi mai mulți bani: Ce înseamnă majorarea de 10%
Guvernul a dat undă verde unei creșteri salariale de 10% pentru anumite categorii de bugetari, anunță premierul Marcel Ciolacu. Această majorare va fi aplicată în două etape, urmărind să ofere un impuls financiar angajaților din diverse sectoare. 
realitatea.net
Turbulențe: O anchetă în curs de desfășurare pentru a stabili circumstanțele accidentului aviatic de marți
Anchetatorii singaporezi au început să analizeze datele de zbor și înregistrările din cabina de pilotaj, după ce turbulențele produse marți la un zbor al Singapore Airlines au provocat moartea unei persoane și rănirea a aproximativ o sută de persoane, a anunțat vineri ministrul Transporturilor din această țară, citat de AFP.
Hotnews.ro
Au ieșit la iveală campionii fraudelor europene? Acuzațiile dure la adresa unor lideri USR
Acuzațiile de corupție aruncă o umbră de îndoială asupra modului în care unii dintre liderii USR înțeleg să își folosească pozițiile politice pentru a obține avantaje personale, în ciuda retoricii lor de integritate și anticorupție.
realitatea.net
România va produce drone pentru americanii de la Periscope Aviation
Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, a participat vineri la semnarea unui acord strategic de cooperare industrială cu producătorul american de drone militare și civile – Periscope Aviation, în prezența Excelenței Sale Ambasadoarea SUA […]
BZI.ro
Trucul dezvăluit de marii bucătari. Ce să pui în oala de fasole ca să fiarbă mai repede
Dacă vrei să pregătești o rețetă cu fasole dar nu ai timp de pierdut, există un truc simplu pe care doar bucătarii cu experiență îl cunosc.
1 h
realitatea.net
Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis
Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis, urmând a fi create 600 de locuri de muncă noi, a anunţat, vineri, premierul Marcel Ciolacu.
1 h
mediafax.ro
Președintele Cehiei a fost externat din spital, după accidentul de motocicletă. Petr Pavel suferise răni ușoare, pe un circuit închis
Președintele ceh Petr Pavel a fost externat vineri din spital după ce a suferit răni ușoare într-un accident de motocicletă, cu o zi înainte, a anunțat biroul său de presă, potrivit Reuters.
1 h
Hotnews.ro
Gabriela Ruse, eliminată în ultimul tur al calificărilor la Roland Garros
​Gabriela Ruse a fost eliminată în ultimul tur al calificărilor la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Sara Errani, scor 7-6(8), 7-6(4).
1 h
Hotnews.ro
Slovacia, indecisă în legătură cu sprijinul pentru şefia NATO. Bratislava aşteaptă un răspuns din partea lui Rutte şi a lui Iohannis privind securitatea ţării
1 h
mediafax.ro
Guvernul a aprobat majorarea cu 10% a salariilor unor bugetari. Câți bani vor primi în plus
Guvernul a aprobat majorarea cu 10%, în două tranșe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Ordonanța de urgență care majorează salariile crește cu până la 800 de lei salariile angajaților […]
1 h
BZI.ro
DNA a intrat pe firul banilor generalilor „câmpului tactic” Florian Coldea – Dumitru Dumbravă, ex SRI: Energie, construcţii, filaje, „Anaconda” şi milionari
1 h
mediafax.ro
”Israelul trebuie să înceteze imediat ofensiva de la Rafah”. Ordinul venit de la cea mai înaltă jurisdicţie a ONU. Reacția lui Netanyahu
Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) a ordonat vineri, 24 mai, Israelului să înceteze ofensiva militară de la Rafah, din sudul extrem al Fâşiei Gaza, în încercarea de a preveni un genocid în enclava palestiniană, relatează AFP.
1 h
ziare.com
A căzut reţeaua mobilă Telekom! Utilizatorii ieșeni sunt revoltați
Probleme tehnice într-una dintre cele mai mari reţele de telefonie mobilă din România. Foarte mulţi dintre utilizatorii Telekom de pe raa județului Iași se plâng că reţeaua de date nu este în stare funcţională. Clienţii […]
1 h
BZI.ro
Lovitură pentru extremiștii de dreapta din Parlamentul European. Au fost nevoiți să excludă partidul german pentru declarații controversate
Grupul de extremă dreaptă din Parlamentul European a exclus unul dintre cele mai cunoscute partide din acest palier politic. Formațiunea politică Alternative für Deutschland (AfD) a fost scoasă din grupul parlamentar în urma unor declarații șocante ale fostului președinte al partidului, Maximilian Krah, care ocupa și primul loc pe lista europarlamentarelor din 9 iunie.
1 h
ziare.com
Peste 90 milioane EUR din fonduri UE pentru dezvoltarea competențelor digitale în piața muncii. Ghidul solicitantului
Furnizorii de cursuri de formare profesională privați și publici vor putea accesa granturi în valoare totală de peste 93 milioane EUR pentru proiecte de dezvoltare a competențelor digitale.
2 h
Hotnews.ro
Situație de criză în Mexic, după ce canicula a ucis deja zeci de persoane. Cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată
Căldura extremă care sufocă o mare parte din Mexic a ucis în ultimele săptămâni zeci de persoane în mai multe state, a declarat Ministerul Sănătăţii din această ţară într-un raport, relatează agenția Reuters, citată de […]
2 h
BZI.ro
Soția lui Benone Sinulescu suferă în tăcere. Nea Beni ar fi împlinit 87 de ani
Benone Sinulescu, unul dintre cei ma îndrăgiți soliști de muzică populară, ar fi împlinit pe 24 mai 87 de ani. Din păcate, Nea Beni, cum îl știau generațiile mai tinere, s-a stins din viață în 2021. Elena, văduva sa, încă îl plânge și rememorează cele patru decenii în care au împărțit și bune, și rele. Dar cea mai mare durere a doamnei Elena este că Benone Sinulescu pare să fi fost uitat de toți oamenii care îl plângeau în 2021.
2 h
realitatea.net
Scandalul care zguduie lumea bisericească din Dobrogea. Primarul din Cernavodă, bătut pe stradă de un preot ajutat de o femeie
Primarul din Cernavodă, Liviu Cristian Negoiță, acuză un preot că l-ar fi agresat fizic în timp ce mergea spre domiciliu. Mai mult, edilul susține că fața bisericească a fost ajutată în timpul scandalului și de o femeie.
2 h
ziare.com
Curtea Internațională de Justiție ordonă Israelului să oprească ofensiva asupra Rafah
Curtea Internațională de Justiție a decis că Israelul trebuie să-și oprească imediat ofensiva militară și alte acțiuni înteprinse în orașul Rafah din sudul Gazei, invocând „riscul imediat” pentru poporul palestinian, relateză BBC și The Guardian
2 h
Hotnews.ro
INTERVIU Alexandru Rus: „RAD nu este doar un târg, ci o comunitate în creștere, facilitând interacțiuni variate”
​Este foarte importat ca RAD ART FAIR să continue în aceeași manieră, să se instituționalizeze, să atragă din ce în ce mai mult interes național, dar și internațional, pentru ca piața noastră de artă să continue să se maturizeze, precizează Alexandru Rus, colecționar de artă.
2 h
Hotnews.ro
Protestele pro-palestiniene ale studenților din România se extind și la Cluj, unde a fost ocupată curtea Facultății de Sociologie / La București, reprezentații protestatarilor au fost chemați la discuții
Studenți ai Universității Babeș-Bolyai și ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca au ocupat vineri curtea Facultății de Sociologie, într-o mișcare pro-palestiniană, în timp ce aproximativ 50 de studenți continuă să protesteze lângă Facultatea de Psihologie a Universității din București (UB).
2 h
Hotnews.ro
Gabriela Ruse face un meci bun împotriva Sarei Errani la Roland Garros, dar ratează calificarea
2 h
mediafax.ro
800 de lei pentru familiile care împlinesc cel puțin 50 de ani de căsnicie. Cum justifică primăria din România ”stimulentul financiar”
Primăria oraşului Covasna oferă 800 de lei familiilor care anul acesta împlinesc cel puţin cinci decenii de căsnicie şi sărbătoresc nunta de aur.
2 h
ziare.com
Surpriză mare la ATP Geneva - Novak Djokovic, eliminat în semifinale
​Novak Djokovic a fost eliminat în semifinalele turneului ATP de la Geneva, după ce a fost învinsă în trei seturi de Tomas Machac, scor 4-6, 6-0, 1-6.
2 h
Hotnews.ro
Populația și firmele vor putea cumpăra pe internet bunuri sechestrate de ANAF printr-o platformă de licitații online - Licitație de peste 2,5 milioane de euro
Persoanele fizice și firmele private vor putea cumpăra de pe o platformă de licitații on-line bunuri, precum mașini, terenuri sau case, sechestrate în procedura de executare silită, în materie penală și fiscală și scoase la vânzare de ANAF. În acest sens, Ministerul de Finanțe tocmai a lansat o licitație pentru crearea acestei platforme IT, contract cu o valoare estimată la peste 2,5 milioane de euro.
2 h
Hotnews.ro
Ministrul Finanțelor anunță o schimbare majoră la ANAF: „Va duce lupta antifraudă la un alt nivel”
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat finalizarea unui amplu proces de reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), menit să ducă lupta antifraudă la un nivel superior. Această reorganizare include restructurarea activității Direcției Generale […]
2 h
BZI.ro
Demonstrații de robotică cu echipele ieşene selectate la competiţia mondială „Maryland Tech Invitational”, la Iulius Mall
Te-ai gândit vreodată cum ar fi să dai viață ideilor tale? Echipele de robotică Cyliis și Peppers de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, selectate pentru a participa la Concursul Internaţional de Robotică „Maryland […]
2 h
BZI.ro
Ministerul Economiei, acord cu un producător american de drone militare şi civile
Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Ştefan-Radu Oprea, a participat vineri la semnarea unui acord strategic de cooperare industrială cu producătorul american de drone militare şi civile – Periscope Aviation, în prezenţa Excelenţei Sale Ambasadoarea SUA Kathleen Kavalec.
2 h
mediafax.ro
„În Ucraina este un război, în Palestina este un genocid”. De ce protestează studenții români față de războiul din Gaza, nu și față de alte conflicte?
Presa occidentală a găsit mai multe explicații sociologice despre faptul că studenți din mai multe universități occidentale, și mai nou din România, protestează față de războiul din Gaza. HotNews.ro a stat de vorbă cu studenții români care și-au instalat corturile în curtea Facultății de Psihologie pentru a afla ce-i motivează pe ei.
2 h
Hotnews.ro
Noul ministru rus al apărării cere mai multe măsuri pentru asigurarea securității Rusiei și Belarusului în fața presupuselor amenințări NATO
Andrei Belousov, noul ministru rus al apărării, a pledat vineri, 24 mai, la Minsk, pentru luarea de măsuri suplimentare în vederea asigurării securităţii Uniunii Statale Rusia-Belarus, făcând aluzie la ameninţarea pe care ar reprezenta-o NATO pentru cele două ţări, relatează EFE.
2 h
ziare.com
Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza
Judecătorii Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) au ordonat vineri Israelului să oprească asaltul militar asupra oraşului Rafah din sudul Fâşiei Gaza, într-o hotărâre de urgenţă istorică privind cazul Africii de Sud care acuză Israelul de genocid.
2 h
mediafax.ro
Accident rutier în municipiul Iași. Două autoturisme s-au ciocnit în Podul de Piatră – EXCLUSIV FOTO
În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier în municipiul Iași. Din primele informații obținute de reporterii BZI, acesta s-a produs în Podul de Piatră, acolo unde două autoturisme au intrat în […]
2 h
BZI.ro
Un parazit provoacă moartea în masă a aricilor de mare, punând în pericol recifele de corali
O echipă de cercetători israelieni a descoperit că un parazit se află în spatele misterioasei dispariţii în masă a aricilor de mare, eveniment care pune în pericol coralii din întreaga lume, conform unei declaraţii a Universităţii din Tel Aviv (TAU), citată vineri de Xinhua și Agerpres.
2 h
Hotnews.ro
Horoscopul dragostei, săptămâna 27 mai - 2 iunie. Răsturnări de situație pentru cei îndrăgostiți. O zodie norocoasă își poate găsi jumătatea
Horoscopul dragostei pentru săptămâna 27 mai - 2 iunie este plin de emoții și nevoie de conexiune. Cu planetele care se aliniază într-un mod neașteptat, dragostea se prezintă în toate formele și culorile, aducând o imprevizibilitate și o incertitudine care poate fi aparent perturbatoare, dar în realitate este un semn că este timpul să redesenăm și să refacem legăturile noastre. 
2 h
realitatea.net