Unelte
Schimbă țara:

Recuperare medicală în doar 5 zile, după fractura coloanei vertebrale, la Spitalul `Sfântul Sava` din Pantelimon, Ilfov

”Am căzut de pe scară și mi-am fracturat coloana. Am fost operat și apoi am stat șase săptămâni internat, mai întâi la Târgu Mureș, două săptămâni, după aceea alte trei săptămâni, la recuperare.Am venit la Spitalul ”Sfântul Sava” pe targă.
Citește mai departe...
Citeste tot articolul pe: stiripesurse.ro
  1. SUA vor include marijuana în aceeași categorie de risc cu paracetamolul Guvernul Statelor Unite a decis joi ca marijuana să fie clasificată ca un drog mai puţin periculos, ea urmând să fie inclusă în aceeași categorie de risc precum steroizii sau paracetamolul, relatează agențiile DPA și Agerpres.
    Hotnews.ro
  2. Program Noaptea Muzeelor 2024. Peste 250 de obiective de vizitat în țară și în Republica Moldova / Muzee importante din București și din țară nu vor fi deschise din cauza protestelor Organizatorii evenimentului Noaptea Muzeelor 2024, care se află la cea de-a XX-a ediție, au anunțat că sâmbătă, 18 mai, vor putea fi vizitate 253 de obiective culturale din România și din Republica Moldova. Importante muzee din București și din țară, între care Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Artă sau Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” - refuză să participe la ediția din acest an, o parte dintre angajați protestând nemulțumiți de salarii.
    Hotnews.ro
  3. Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni” Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte din spiritul românesc”.
    Hotnews.ro
  4. Începe simularea Concursului de rezidențiat, la UMF Iași. Iată câți candidați s-au înscris La prima ediție din acest an a Simulării Concursului de Rezidențiat la Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, care va avea loc sâmbătă, 18 mai 2024, s-au înscris 326 de candidați pentru […]
    BZI.ro
  5. El este „cel mai sexy bărbat”. A fost desemnat pentru al doilea an consecutiv Prezentatorul TV britanic Jeremy Clarkson a fost desemnat „cel mai sexy bărbat” din Marea Britanie pentru al doilea an la rând, relatează The Evening Standard. Clarkson, în vârstă de 64 de ani, le-a luat astfel […]
    BZI.ro
  6. Platforma X, fosta Twitter, a trecut pe noua sa adresă de internet Miliardarul american Elon Musk a anunțat vineri pe platforma X că „toate sistemele de bază" ale rețelei sale sociale, denumită anterior Twitter, sunt „acum activate" pe numele de domeniu „X.com", ceea ce face ca noua sa identitate să devină efectivă, transmite France Presse.
    Hotnews.ro
  7. mediafax.ro
  8. fanatik.ro: Fostă șefă din STS, candidată la alegerile europarlamentare. Soțul acesteia, fost șef de cabinet la SRI Mihaela Filip, de profesie psiholog, candidează din partea partidului Alternativa Dreaptă la alegerile pentru Parlamentul European. Numele acesteia apare în poziția a treia pe listele depuse la BEC. Intrarea în politică vine însă la doar câteva luni după ce și-a încheiat cariera în cadrul Serviciului pentru Telecomunicații Speciale, acolo unde a condus departamentul de psihologie.
    Hotnews.ro
  9. Sold out în tribune la Botoşani pentru meciul tur de menţinere/calificare în prima ligă Este sold out în tribunele stadionului din Botoşani la meciul tur de menţinere/calificare în prima ligă, programat vineri de la ora 20.00, împotriva formaţiei CS Mioveni.
    mediafax.ro
  10. Trafic deviat de pe DN1A, în Prahova, pentru efectuarea unor lucrări la calea ferată Traficul va fi deviat de vineri seara de pe DN1A, în judeţul Prahova, pentru efectuarea unor lucrări la calea ferată.
    mediafax.ro
  11. Turneul care revine în circuitul WTA după o pauză de 52 de ani După o așteptare de 52 de ani, Londra va găzdui din nou un turneu în circuitul feminin de tenis. Competiția de categorie „WTA 500” se va disputa la Queen's Club, informează Federaţia Britanică (LTA).
    Hotnews.ro
  12. Analiză: Zonele din apropierea marilor oraşe, tot mai tentante pentru cumpărători Zonele din apropierea marilor oraşe au devenit în ultimii ani o alternativă tentantă pentru cumpărătorii interesaţi să facă o achiziţie prezentând unele avantaje evidente - preţuri mai mici, suprafeţe de multe ori mai generoase şi oportunitatea de a avea propria grădină.
    mediafax.ro
  13. Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri din Iași – FOTO Premierul României, Marcel Ciolacu, a avut o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri din Iași. Întâlnirea a avut loc în cadrul Compania Electra, Parcul Industrial Miroslava. S-au dezbătut probleme diverse precum stadiul lucrărilor la Autostrada […]
    BZI.ro
  14. Fost ministru, acuzat de tentativă de viol de către trei femei. Cum se apără acesta Un fost ministru francez, Damien Abad, acuzat de violențe sexuale de către trei femei, a fost inculpat joi, 16 mai, la Paris pentru tentativa de viol a uneia dintre ele în 2010, a aflat AFP […]
    BZI.ro
  15. mediafax.ro
  16. Toate țările G7, cu o excepție, cer Israelului într-o scrisoare secretă să oprească ofensiva de la Rafah ​Miniştrii de externe din 13 ţări, printre care aproape toate statele membre ale G7, au cerut Israelului într-o scrisoare să oprească ofensiva militară din oraşul Rafah aflat în sudul Fâşiei Gaza, informează vineri agenția DPA, citată de Agerpres.
    Hotnews.ro
  17. Arest la domiciliu pentru medicul de la Institutul Oncologic Bucureşti suspectat că a uitat o compresă într-o pacientă, iar femeia a făcut septicemie și a murit Chirurgul de la Institutul Oncologic București suspectat că a uitat o compresă într-o pacientă pe care a operat-o a fost plasat sub arest la domiciliu. Medicul este cercetat pentru ucidere din culpă, în condițiile în care în urma intervenției chirurgicale femeia a făcut septicemie și a murit.
    Hotnews.ro
  18. AMRCR: Reziliența, temă și preocupare de actualitate ​Asociația Marilor Rețele Comerciale din România AMRCR rămâne fidelă misiunii sale de a fi un partener de încredere pentru România prin contribuția la dialogul dintre companiile de retail și mediul public, dar și prin susținerea comunităților locale.
    Hotnews.ro
  19. Un șofer beat, care conducea fără să aibă permis, a intrat cu mașina în zidul unui bloc. Polițiștii au fost șocați de rezultatele alcoolemiei Un șofer băut a intrat cu mașina în zidul unui bloc din Deva, a informat vineri, 17 mai, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara. Nu avea permis, nu avea poliță RCA și alcoolemia sa i-a surprins pe polițiști.
    ziare.com
  20. Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe.
    Hotnews.ro
  21. Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză! Care este nemulțumirea principală Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață, 17 mai, în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Acțiunea vine după ce angajații din aparatul […]
    BZI.ro
  22. mediafax.ro
  23. mediafax.ro
  24. George Bănică știe cine este liderul la Națională: Prin asta iese în evidentă Dennis Man a făcut un sezon de excepție în tricoul Parmei.
    sport.ro
  25. La ce biserică slujește părintele Vasile Iona. Cine este acesta Dacă ești un împătimit al lăcașelor de cult, cu siguranță te-ai întrebat măcar o dată la ce biserica slujește părintele Vasile Ioana. Vezi în continuare cine este acesta și la ce biserică este preot. La […]
    BZI.ro
  26. Jurnalist străin, bătut cu poșeta de o româncă ”țepară”, condamnată la închisoare. Ce i-a făcut unui bărbat cu 42 de ani mai în vârstă VIDEO Românca Simona Mărgăian se află în atenția presei din Italia, după ce a escrocat un bărbat cu 42 de ani mai în vârstă cu aproximativ 800.000 de euro, ea primind în primă instanță o condamnare la 5 ani de închisoare.
    ziare.com
  27. Firicel Tomai, primul antrenor al Simonei Halep, a reacționat după ce sportiva a abandonat la Paris + i-a dat dreptate lui CTP Simona Halep a abandonat duelul cu McCartney Kessler de la Trofeul Clarins din Paris.
    sport.ro
  28. Forbes: Locurile ocupate de Cristiano Ronaldo și Lionel Messi în topul celor mai bine plătiți sportivi în 2024 Revista economică americană Forbes a publicat un clasament al celor mai bine plătiți sportivi ai planetei în anul 2024, iar lider în această ierarhia este un fotbalist.
    Hotnews.ro
  29. Socrul cântăreței Betty Salam intră în rândul marilor dezvoltatori imobiliari! Viorel Vișănescu va începe două proiecte anul viitor Socrul cântăreței Betty Salam intră în rândul marilor dezvoltatori imobiliari. Dezvoltatorul imobiliar Viorel Vișănescu pregătește un complex rezidențial cu peste 300 de apartamente, cel mai mare al său de până acum, lângă C.E.T. Vest, din […]
    BZI.ro
  30. Atenție, români! Ce se întâmplă cu acești bani dacă nu au fost folosiți Mai sunt doar câteva zile până când cardurile de energie expiră. Iar românii care nu au folosit banii și nici nu i-au scos cash, îi vor pierde. La sfârșitul lunii martie, Guvernul a anunțat că […]
    BZI.ro
  31. Eficiența plasturilor cu ardei iute în neuropatia diabetică. Ce efecte are capsaicina, potrivit studiilor Un studiu recent indică faptul că plasturii cu ardei iute ar putea fi eficienți în ameliorarea durerii la pacienții diabetici cu neuropatie periferică. Acești plasturi, care conțin capsaicină – substanța responsabilă de iuțeala ardeilor, s-au […]
    BZI.ro
  32. Românul va semna în Serie A un contract până în 2027 ! Anunțul italienilor despre tricolor Campionatul Italiei este plin de fotbaliști români, chiar dacă aceștia nu evoluează constant.
    sport.ro
  33. Problema fabricilor de cetățenii române: Cum a dovedit un afacerist rus din anturajul unui oligarh sancționat internațional că are descendență românească? Un rus din anturajul unui oligarh sancționat internațional și-a construit o avere imobiliară în Dubai, folosindu-se de cetățenia română pe care și-a „redobândit-o” în baza descendenței sale românești, arată o investigație publicată de Context.ro. Este vorba despre procedura simplificată, care nu presupune cunoașterea limbii, dar este dedicată exclusiv românilor din teritoriile incluse în URSS după 1940. O serie de investigații HotNews.ro a demonstrat însă că în spațiul ex-sovietic s-au creat adevărate fabrici de cetățenii românești care, contra unor sume mari de bani, falsifică această descendență.
    Hotnews.ro
  34. Ștefania Ștefan, eliminată de la Survivor. Cu câți bani a plecat acasă Fosta „războinică” Ștefania Ștefan a fost eliminată de la Survivor, în urma unui duel cu Zanni, însă pleacă cu fruntea sus. Ștefa era singura fată rămasă în competiție și și-a câștigat admirația internauților de-a lungul […]
    BZI.ro
  35. Scandal într-un aeroport din România după ce avionul a plecat fără zeci de pasageri: ”Ne-a costat încă 400 de euro” Nu mai puțin de 43 de persoane au pierdut zborul Cluj-Napoca - Paris în seara zilei de joi, 16 mai, după ce scannerele pentru verificarea bagajelor s-au stricat, astfel că oamenii nu au mai putut înainta spre poarta de îmbarcare.
    ziare.com
  36. Viktor Orban spune că e izolat în interiorul Uniunii Europene după atacul asupra premierului Slovaciei Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că s-a trezit şi mai izolat în cadrul Uniunii Europene după o tentativă de asasinat asupra aliatului său slovac, premierul Robert Fico.
    mediafax.ro
  37. Jeremy Clarkson a fost desemnat „cel mai sexy bărbat” din Marea Britanie pentru al doilea an la rând ​Prezentatorul TV britanic Jeremy Clarkson a fost desemnat „cel mai sexy bărbat” din Marea Britanie pentru al doilea an la rând, relatează The Evening Standard.
    Hotnews.ro
  38. Lege nouă pentru spațiile comune din blocuri. Ce reguli trebuie să respecte vecinii de apartament S-a dat o lege nouă pentru spațiile comune din blocuri. Codul Civil reglementează clar care sunt părțile comune ale imobilelor de locuințe. Spațiile din blocurile de locuințe care nu pot fi utilizate în comun de […]
    BZI.ro
  39. Ce a postat Simona Halep, după ce a abandonat la Trofeul Clarins Fostul număr unu WTA, Simona Halep, a fost nevoită să se retragă din cadrul Trofeului Clarins din Paris, după ce s-a confruntat cu niste probleme la genunchi.
    sport.ro
  40. Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în abdomenul unei femei. Pacienta a făcut septicemie și a murit Autoritățile din Dâmbovița pun în aplicare decizia de arest la domiciliu pentru chirurgul acuzat de neglijență în timpul unei operații. Acesta ar fi uitat o compresă la finalul unei operații în abdomenul unei femei, lucru care a dus la decesul ei după instalarea septicemiei.
    ziare.com
  41. Conferință și lansare de carte, la Iași: Cartea maestrului interior – Horia Francisc Țurcanu (P) Joi, 23 mai 2024, ora 18.00, la Casa Armatei din Iași va avea loc cea de-a treia ediție a Cărții Maestrului Interior care este lansată la Iași, iar tu ești invitat/ă să sorbi din energia […]
    BZI.ro
  42. webPR: Schoenherr a asistat Piraeus Bank în legătură cu vânzarea participației sale într-un portofoliu de credite neperformante de 400 milioane euro către APS Schoenherr și Asociații SCA a asistat Piraeus Bank în legătură cu vânzarea participației sale într-un portofoliu de credite preponderent neperformante (NPE) către APS. Portofoliul, care se referă la creanțe în valoare nominală de 400 de milioane de euro, constă în aproximativ 2.000 de credite de consum și garantate cu ipoteci imobiliare. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a finanțat o cotă de 30% din participație, restul fiind finanțat de APS din fonduri proprii și conturi gestionate.
    Hotnews.ro
  43. Încă un aliment de bază se scumpește incontrolabil. Prețurile au ajuns la cea mai mare valoare din ultimii 15 ani Vremea afectează încă odată piaţa orezului, ducând preţurile la acest aliment de bază la cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani, transmite Bloomberg.
    ziare.com
  44. Județele care intră sub Cod galben de vânt. Zona unde rafalele vor atinge și 85 km/h ANM a emis o avertizare Cod galben privind intensificări ale vântului, în 18 județe din Banat, Maramureș, Transilvania și zona Carpaților Meridionali, unde vor fi atinse viteze de 55-65 de kilometri pe oră.
    ziare.com
  45. Cu cine jucăm la Euro (II). Extremă dreapta: Man n-are rival. Hagi, cifre catastrofale la Alaves Campionatul European din Germania e transmis în perioada 14 iunie - 14 iulie de Pro TV, Pro Arena și VOYO.
    sport.ro
  46. sport.ro
  47. New Dinamo vrea eventul! Echipa de fotbal a lui CS Dinamo a câștigat Cupa și acum luptă pentru finala campionatului Juniorii de la Under 19 din Șoseaua Ștefan cel Mare au un sezon de excepție.
    sport.ro
  48. A egalat-o pe Simona Halep! Aryna Sabalenka s-a alăturat unui top de mare clasă Aryna Sabalenka, cap de serie numărul 2, s-a calificat în finala turneului de la Roma, după o ce a învins-o cu 7-5, 6-2 pe americanca Danielle Collins, cap de serie cu numărul 13.
    sport.ro